S-au plantat fapte bune pe dealul de la Cralovăț, în Luna Pădurii

247

Luna Pădurii a debutat cu o acțiune mare de împădurire, ce a avut loc, sâmbătă, 16 martie 2019, pe dealul de la Cralovăț, comuna Topolovățu Mare, Timiș. Acțiunea face parte din cadrul iniţiativei naționale de împădurire pe bază de voluntariat „Plantăm fapte bune în România”.

„Pe o ploaie măruntă, ce a căzut în reprize, aproximativ 1.200 de voluntari au plantat 17.000 de puieți forestieri de cer, frasin, paltin și cireș, pentru a preveni erodarea și alunecarea dealului în timp, dar și pentru a extinde pădurea din zonă. Apreciem efortul tuturor, mai ales pe o astfel de vreme, și mulțumim voluntarilor, unii fideli acțiunii noastre, că nu au renunțat și datorită lor plantația va prinde rădăcini” , a declarat Andreia Schneider, coordonator local Timiş.

Evenimentul a fost susținut de grupuri de voluntari de la diferite instituții de ordine și siguranță publică, instituții pentru situații de urgență, facultăți, multinaționale, firme, ONG-uri și mai ales simpli cetățeni timișoreni, care au participat la acțiune în număr foarte mare. Nici ploaia, nici vântul, nici frigul, nu i-a făcut să se răzgândească, nu au cedat nici măcar o clipă. Au avut un singur gând: să planteze.

Asistența tehnică de specialitate a fost asigurată voluntar de ingineri silvici din cadrul Direcției Silvice Timiș. Organizatorii locali: Asociația ECO CLUB Timișoara, Primăria și Consiliul local al comunei Topolovățu Mare.

Despre „Plantăm fapte bune în România”

Din 2011 și până în prezent, 34.899 voluntari au plantat și îngrijit 763.000 copăcei pe un total de 235 hectare de terenuri publice neproductive în 27 de județe. În 2013, inițiativa a primit Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României, iar de-a lungul anilor i s-au acordat zece distincții din partea comunității. Reprezentantul legal al inițiativei este Asociaţia EcoAssist din București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.