12.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

S-au înființat patru puncte de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, vegetale și din construcții

Timișorenii pot depune prin aport voluntar deșeuri precum mobilă, covoare, gresie, obiecte sanitare, frunze și crengi ca să evite amenda pentru abandonul deșeurilor de până la 6.000 de lei.

Începand cu 28 octombrie 2019, Legea nr.188 din 2019 privind regimul deșeurilor, a adus modificări semnificative în ceea ce privește cuantumul amenzii aplicate pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, aceasta fiind cuprinsă de la această dată între 3.000 lei și 6.000 lei pentru persoanele fizice și între 20.000 lei și 40.000 lei pentru persoanele juridice.

Prin această lege se prevede și o nouă sancțiune complementară, în cazul săvârșirii faptei de abandonare a deșeurilor, aceasta constând în obligarea contravenientului să ridice deșeurile abandonate, să curețe terenul și să elimine deșeurile prin societăți specializate autorizate, suportând toate costurile pentru aceste activități.

Pentru a preveni abandonul deșeurilor și sancționarea cetățenilor, Primăria Municipiului Timișoara împreună cu Retim Ecologic SA au deschis patru puncte de colectare gratuită a deșeurilor vegetale, voluminoase de uz casnic si deșeuri rezultate din construcții și demolări.

În conformitate cu prevederile proiectului de hotărâre din 19.07.2019 de aprobare a Planului de prevenire și măsuri privind evitarea și reducerea cantităților de deșeuri abandonate pe domeniul public de pe raza Municipiului Timișoara, cantitățile preluate în mod gratuit în aceste patru centre sunt:
• Deșeuri vegetale: 3 mc/persoană /lună
• Deșeuri voluminoase de uz casnic: 5 mc/ persoană/lună
• Deșeuri rezultate din construcții și demolări: 1 mc/persoană/lună

Cele patru puncte se află la adresele:
1. Calea Torontalului, nr. 94
2. Str. Torac, nr. 2-4
3. Str. A Imbroane, nr. 70
4. Pod Calea Șagului

Câteva reguli de funcționare ale acestor centre sunt:
1. Pentru a putea fi depuse la centre, crengile trebuie să fie tăiate la o dimensiune nu mai mare de 50 cm şi legate în mănunchi, iar frunzele şi iarba trebuie să fie depozitate în saci.
2. Deşeurile voluminoase de uz casnic precum piesele de mobilier trebuie demontate sau dezasamblate.
3. Deşeurile din constructții provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară sau exterioară a acestora, trebuie depozitate în saci rezistenţi precum cei de rafie. Deșeurile din construcții care se pot depune exclud cele precum polistiren, poliuretan, vată minerală şi bazaltică. Sacii care vor conține deșeurilor menționate anterior nu vor fi primiți de centre.
4. Pentru depunerea deșeurilor este necesară prezentarea unui document de identitate în vederea verificării cantităților maxime lunare permise.
În ceea ce privește celelalte localități din zona 1 a județului Timiș, deșeurile voluminoase se colectează în cadrul campaniilor organizate de RETIM trimestrial și anunțate în prealabil. Acestea trebuie păstrate în gospodării până la momentul sosirii în fiecare localitate a containerului dedicat colectării lor.
Pentru a afla unde pot sa depuna deșeurile vegetale și deșeurile din construcții cetățenii pot suna la Primăriile Locale la numerele de telefon prezentate mai jos.

1 Dumbravita 0256.214.272/ 0371.107.410
2. Ghiroda 0256.205.201
3. Giarmata 0256.369.101
4. Mosnita Noua 0256.393.503/ 0256.393.434
5. Ortisoara 0256.233.266
6. Remetea Mare 0256.230.201
7. Sanmihaiu Roman 0256.363.501
8. Sag 0256.395.368
9. Giroc 0256.395.648
10. Becicherecu Mic 0256.378.501
11. Biled 0256.377.001/ 0256.377.043
12. Bucovat 0256.296.282
13. Carpinis 0256.365.001
14. Cenei 0256.366.101
15. Checea 0256.360.373
16. Dudestii Noi 0256.378.020 /0256.378.294
17. Fibis 0256.232.095
18. Foeni 0256.413.401
19. Giulvaz 0256.416.201
20. Iecea Mare 0256.365.713
21. Masloc 0256.231.205
22. Otelec 0256.232.809
23. Parța 0256.392.264
24. Peciu Nou 0256.414.500/ 0256.414.201
25. Pișchia 0256.231.063/ 0256.234.101
26. Săcălaz 0256.367.101/ 0256.367.451
27. Sînandrei 0256.383.500/ 0256.383.806
28. Șandra 0256.379.149
29. Satchinez 0256.379.500
30. Uivar 0256.366.501/ 0256.366.590/ 0256.382.294
31. Variaș 0256.387.563

Alte subiecte :

Citește și :