S-au înăsprit restricțiile, au crescut și amenzile

66

Peste 90 de persoane au fost sancționate în weekend pentru că nu au purtat mască de protecție, mai ales pe stradă.

„În perioada 08-09 ianuarie, au fost efectuate mai multe activităţi la care au participatpeste 500 de forţe de ordine, fiind verificate 154 de societăți comerciale, precum şi 156 de mijloace de transport persoane, dintre care 62 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 1.500 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 92 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 28.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție dispuse de autoritățile sanitare, astfel încât să prevină, pe cât se poate, răspândirea infecției cu virusul Covid-19.

Nu uitați, petrecerile private sunt interzise!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.