S-au deschis terenurile de sport ale școlilor din Timișoara

44

Timișorenii pot face sport în aer liber pe bazele sportive ale unităților de învățământ din oraș. Acestea s-au deschis, de miercuri, a anunțat edilul-șef.

”Sper că vă amintiți, am încercat să asigur această facilitate cu deja mulți ani în urmă. N-am reușit, datorită opoziției conducerii de-atunci a Inspectoratului Școlar și, sub tutela acesteia, a majorității directorilor. Opoziție cu atât mai de neînțeles, cu cât crearea și întreținerea acestor baze este în sarcina Primăriei, nu a școlilor. Acum, lucrurile sunt convenite cu noua conducere a Inspectoratului, concret, cu inspector general Marin Popescu. Deci, fără probleme, înainte! Vă rog, dragi concitadini iubitori ai sportului, să aveți grijă de acest patrimoniu al nostru, al tuturor și să dați dovadă de respect față de cetățenii din vecinătate, să nu-i deranjați prin gălăgie etc”, a transmis primarul Timișoarei, pe Facebook.

Primarul a menționat și că sportul poate fi practicat în bazele din Timișoara cu respectarea regulilor de igienă și distanță fizică, măsuri de combatere a pandemiei cu coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.