S-a stabilit! Care va fi durata temelor pentru acasă?

327

Ministrul educaţiei, Mircea Dumitru a anunţat că a semnat ordinul privind durata temelor pentru acasă ale elevilor încă dinainte de mini-vacanţa de 1 Decembrie şi că acesta va fi postat pe site-ul ministerului.

„Eu vreau să întreb pe toată lumea dacă socoteşte că este normal ca o persoană să lucreze în medie pe zi opt ore, să nu lucreze mai mult de opt ore. Ăsta este un drept pe care ni l-am câştigat cu toţii şi oamenii maturi. Şi atunci să vedem ce se întâmplă în şcoli şi în mod specific în şcoala românească. Un elev sau o elevă care poate să stea la şcoală patru sau cinci ore se întâmplă să mai aibă teme obligatorii acasă, care nu fac altceva decât să prelungească ceea ce au făcut în acele patru-cinci ore la şcoală, mai stau încă cinci-şase ore peste program. Deci ajung să stea 10-12 ore în fiecare zi şi să se concentreze numai asupra unor sarcini şcolare care se presupune că ar trebui făcute în primul rând la oră, în clasă, în şcoală, împreună cu profesorul şi nu acasă cu un meditator sau cu părintele”, a mai declarat Dumitru.

Ministrul crede că „motivul pentru care unii profesori simt nevoia să dea această încărcătură mai mare de teme acasă este că programele noastre şcolare sunt foarte încărcate”.

La finalul lunii noiembrie, Mircea Dumitru preciza că pentru învăţământul primar, timpul pe care trebuie să îl petreacă un elev făcând teme nu trebuie să depăşească o oră, iar la gimnaziu, două ore.

„Nu dai la vârsta de 6 ani teme acasă. Pentru învăţământul primar, de asemenea, este un cuantum de ore pe care trebuie să îl petreacă acasă ca să facă temele, care nu trebuie să depăşească o oră. Pentru învăţământul gimnazial, creşte gradul la două ore. Pentru liceu, sigur că trebuie să fie ceva mai mare”, declara atunci Dumitru.

1 COMENTARIU

  1. astazi copilul meu are 20 de exercitii la matematica si la fiecare ex. are de facut cel putin 6-8 calcule ,plus la romana 3 ex. astazi are teme cam aproximativ 3 ore.

LĂSAȚI UN MESAJ