S-a prăbușit acoperișul clădirii Băilor Imperiale Neptun, cea mai valoroasă construcție de la Băile Herculane. VIDEO

104187

O parte importantă din acoperişul uneia dintre cele mai valoroase clădiri din Băile Herculane s-a prăbuşit zilele trecute.

Evenimentul s-a petrecut după mai multe apeluri pe care le-au făcut tinerii arhitecţi care formează echipa Herculane Project, care vor să demareze lucrări de conservare la clădire. Intervenţiile nu pot fi făcute pentru că proprietarii terenului de sub clădire nu îşi dau acordul.

“Este un adevărat şoc. Din păcate este o veste extrem de proastă pentru noi. Zone care erau prioritare s-au prăbuşit. Este vorba despre structura şarpantei de la o intrare secundară şi zidul structural de sprijin, din spate. Şarpanta turnului este grav avariată. Acum pericolul public este iminent şi aş recomanda ca lumea să evite zona, până la consolidare. De acum, ploaia si zăpada vor produce daune şi mai mari. Am semnalat această situaţie şi administraţiei locale şi am încercat să aflăm răspunsuri în ceea ce priveşte dreptul de superficie, dar şi în ce fază se află împrumutul pentru a pune în siguranţă această clădire. Am solicitat în scris să primim răspunsuri, pentru că suntem aici ca să ajutăm comunitatea. E foarte important să găsim o soluţie”, a declarat Oana Chirilă, de la Herculane Project. Aceasta a mai avertizat că mai sunt zone care ar putea ceda în această perioadă.

 

Publicată de Herculane Project pe Marţi, 12 februarie 2019

Citeste mai mult pe adevarul.ro

11 COMENTARII

  1. Mai bine fac un proiect detaliat al cladirii cat e inca in picioare si cer primariei/guvernului un teren unde sa-l reconstruiasca. Toate cladirile din centrul Bruxeles au fost grav avariate/distruse in al doilea razboi mondial si reconstruite identic dupa originale. Oricum in stadiul acesta intre renovare si reconstructie nu e mare diferenta de costuri. Cat despre proprietarul terenului de sub constructia actuala…daca nu ai cap vai de picioare.

      • Ceausescu? stimata doamna, degradarea Bailor Herculane si a multor altor monumente din tara asta a inceput din anii 80. Uitati ca Ceausescu a dat ordin sa se demoleze centre vechi, manastiri, biserici care erau monumente istorice? In Bucuresti a demolat un intreg cartier istoric(Uranus). In Piata Constitutiei(in fata Palatului Parlamentului) era o biserica de sec 16, demolata si ea. Chiar nu vreti sa intelegeti ca cei care conduc acum sunt urmasii lui Ceausescu si ca PSD este continuatorul PCR, prin FSN si PDSR. Privatizarile dubioase din Baile Herculane, in favoarea fostului deputat PSD Iosif Armas in anii guvernarii Nastase, nu va spune nimic despre vinovati?

  2. Dat fiind meritul imperial austriac privind cadastrul, cum este posibil ca proprietarul pământului sa fie diferit de cel al clădirii?!! Chiar exista disoluție? Nu poate fi expropriat in interesul public?!!

LĂSAȚI UN MESAJ