S-a dovedit: Programul de lucru mai scurt face angajatul mai productiv

Fericit, dedicat şi productiv. Acestea sunt lucrurile pe care majoritatea companiilor şi le doresc de la un angajat. Dar puţine companii ar merge atât de departe încât să ofere angajaţilor o zi liberă în plus pe săptămână, scrie Forumul Economic Mondial.

Cu toate acestea, o companie din Noua Zeelandă care se ocupă de scrierea testamentelor a abordat această strategie. Firma tocmai ce a terminat o perioadă de probă de 8 săptămâni în care a dat celor 200 de angajaţi câte o zi liberă în plus pe săptămână, în timp ce salariul şi condiţiile de muncă au rămas neschimbate.

Rezultatele vorbesc de la sine. În ciuda reducerii orelor de lucru, angajaţii au fost cu 20% mai productivi şi mult mai fericiţi. Şeful executiv, Andrew Barnes, a numit experimentul „un succes total”.

Experimentul a fost evaluat de Jarrod Haar, un profesor de managementul resurselor umane de la Universitatea de Tehnologie Auckland. Acesta a constatat că satisfacţia la locul de muncă şi cea personală au crescut la toate nivelurile, iar angajaţii au performat mai bine şi s-au bucurat mai mult de viaţă decât înainte de începerea experimentului.

Experimentul are mai multe implicaţii, ridicând din nou întrebări despre productivitate şi cultura orelor multe de lucru, precum şi despre modul în care angajaţii part-time sunt evaluaţi şi recompensaţi.

Sursă: zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Anatomia unei țepe”. Dezbatere pe tema fraudelor online la Universitatea Politehnica Timișoara

Cum sunt construite escrocheriile online și de ce funcționează atât de bine? Ce indică asta despre societatea în care trăim? Pe 16 aprilie 2026, ora...

Primăria Timișoara extinde rețeaua de stații de încărcare pentru vehiculele electrice

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, una dintre cele mai performante din țară. Municipalitatea...

Citește și :