Rușinos! Bătaie de joc la o instituție a statului din vestul țării!

683

Problema sau… problemele pe care doresc să le iterez aici țin de modul în care o instituție de stat știe sau vrea să deservească cetățenii. Așa că să-i dăm drumul:

Aveam nevoie de o adeverință de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Arad. Era o adeverință de care, până săptămână trecută, nu am avut vreodată nevoie și nici nu știam de unde fac rost de ea. „Noroc” cu secretara de la Inspectoratul Școlar Județean, care după ce mi-a trântit un „DA!”, din scrâșnetul dinților ei, mi-a explicat pe un ton destul de acru că trebuie să sun la școală. Cum am știut că am sunat la ISJ? După modul în care a răspuns la telefon: plictisită și iritată că am îndrăznit să o deranjez de la lucru, ocazie cu care îmi cer scuze … dar repetați după mine: „ISJ Arad, bună ziua! Cu ce vă pot ajuta?”. Eh? E greu?

Povestea merge mai departe… cu secretara de la Liceul „Adam Müller Guttenbrunn”, care a venit să echilibreze balanța și a fost chiar drăguță. Din start m-a asigurat că încă știu să tastez un număr de telefon din prima, mi-a spus unde am sunat și mi-a dat chiar și un „bună ziua”! Mi-am spus păsul din nou și mi-a dat informația de care aveam nevoie. De această dată informația a fost una corectă și am fost îndrumat către Agenția de Plăți! O secretară de liceu o „bate” pe una de la inspectorat. Eu zic să facem rocada.

Am sperat că la Agenția de Plăți voi da de oameni la fel de conștiincioși în muncă ca și secretara de la „Guttenbrunn” și am sunat la unul dintre cele trei numere de telefon afișate pe site-ul lor. Apoi am sunat și la al doilea deoarece la primul nu a răspuns nimeni. Ulterior … am trecut la al treilea număr, deoarece al doilea s-a „luat” după primul și nu am avut cu cine să discut.

Din păcate și al treilea s-a „comportat” exact la fel. Un lucru care nu prea m-a mirat. Am așteptat două ore (să treacă pauza de masă de la ora 13:00) după care am încercat să sun din nou, la toate cele trei numere. Nimic. Nu doreau să mă audă și pace!

În fine… am trimis un mail cu întrebarea mea, să știu și eu ce să fac, cum să fac, unde să… fuck! Pe site-ul lor chiar te îndeamnă să faci asta, să le trimiți un mail… iar dacă nu primești un răspuns în 48 de ore, atunci tot ei îți recomandă să îi contactezi telefonic… Ei? Mai aveți cuvinte?

După mulți nervi, telefoane și zile care au trecut am reușit să îi „prind” la telefon, având în vedere că trecuseră mai bine de 48 de ore de la trimiterea mail-ului. Vă spun sincer că în ziua în care am auzit același „DA!” sictirit, iritat, și plin de „da’ tu ce mai vrei?” , am dat fuga și am pus un bilet la loto. Cât noroc pe mine! Dar să revin. Am vorbit cu doamna pe care mi-am permis într-un mod atât de… bădăran să o deranjez de la muncă care mi-a făcut legătura cu un domn. Acelui domn îi mulțumesc din suflet deoarece el și-a făcut treaba exemplar și mi-a rezolvat cerința imediat.

Periplul meu se încheie cu un drum până la Agenția de Plăți, unde în afară de domnul cu care am vorbit la telefon, am fost complet ignorat. Am ajuns la ghișeu, am vorbit cu acesta, mi-a dat foaia imediat și mi-a spus să mă duc un metru mai încolo să îmi pună colega o ștampilă.

„Bună ziua”, zic eu ca un bădăran plin de speranță doamnei… Nimic. Nici măcar nu s-a uitat la mine. Era ocupată să pună la linie niște plicuri. Asta ca să nu mai spun că era angajată într-o discuție cu o altă colegă, nu, asta nu o mai spun. Într-un final și-a terminat conversația, plicurile au ajuns la linie și mi-a luat și mie foaia. A „cântat” puțin la taste, a pus ștampila și gata. Eram fericitul proprietar al unei foi!

O foaie! 4 zile, zeci de telefoane, „da”-uri scuipate, ignoranță totală și vreo 300 de grame de nervi. Asta vă costă să faceți rost de o adeverință care mi-a fost eliberată în 2 minute.

Sursa: Special Arad

LĂSAȚI UN MESAJ