26.7 C
Timișoara
sâmbătă 13 iulie 2024

Rusaliile, o sărbătoare cu dublă semnificație, dar și numeroase datini

Rusaliile, sărbătorite în această perioadă, au loc la 50 de zile după Învierea Domnului. Este sărbătorită Pogorârea Sfântului Duh. Totuși este o zi cu dublă semnificație, fiindcă românii sunt, în egală măsură, atât un popor creștin, dar au și propriile tradiții… mitice.

Sărbătoarea Rusaliilor provine de la numele sărbătorii romane „Rosalia”, o sărbătoare romană dedicată trandafirilor. În vechime, sărbătoarea a fost suprapusă peste cea cea creștinească, dedicată strămoșilor.

Pogogârea Duhului Sfânt se sărbătorește astăzi. Biblia descrie întocmai ceea ce s-a întâmplat, creștinește. „(…)toți apostolii erau adunați la un loc și din cer s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede și a umplut toată casa în care ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi va de foc di au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”, spune Noul Testament, Cartea a V-a, Faptele Apostolilor.

Deși în Scriptură se spune că apostolii ar fi fost surprinși, Iisus le-ar fi spus ce urma să se întâmple încă de la Cina cea de Taină. „Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi”, după cum relatează Sfânta Evanghelie după Ioan (16:7).

Rusaliile încheie ciclul sărbătorilor pascale: Învierea, Înălțarea și Pogorârea Duhului Sfânt. Duminica Rusaliilor mai este cunoscută drept „Duminica Mare” pentru creștini sau Cincizecime la Iudei.

O altă datină spune că în această perioadă nu se îngenunchează nici acasă, dar nici la biserică, mai mult ca o formă de cinstire a învierii lui Iisus Hristos.

Poate cel mai cunoscut, obiceiul de a împodobi casele și bisericile cu ramuri de salcie și cu flori este moștenit de la iudei. Cu ocazia acestei sărbători, credincioșii duc în biserici ramuri de nuc sau de tei, care simbolizează limbile de foc ce s-au pogorât peste Sfinții Apostoli, pentru a fi sfințite.

Cu aceste ramuri se împodobesc apoi casele și icoanele, fiindcă se consideră a avea puterea de a alunga spiritele rele.

Ielele, cele mai de temut spirite

Pentru că românii au și tradiții strămoșești necreștine, sărbătoarea Rusaliilor are și semnificație mistică. Sărbătoarea se învârte în jurul mitului Ielelor.

Iele, numite şi Rusalii, sunt femeile fabuloase, fiice ale lui Rusalim Împărat şi spirite malefice, care, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au petrecut Paştele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locaşurile lor şi încep să facă necazuri oamenilor.

Se mai spune că persoanele care dorm în noaptea de Rusalii sub cerul liber sau dacă se duc la fântână vor cădea sub puterea Ielelor. Noaptea de Rusalii nu trebuie să te prindă sub cerul liber, la răscruce de drumuri, la margine de pădure, ori la un curs de apă. Se spune că în această noapte Ielele pot fi văzute dansând, iar cei care le zăresc își pierd mințile.

În vremuri străvechi, bărbaţii care umblau singuri de Rusalii purtau la brâu usturoi, frunze de tei sau fire de busuioc pentru a se proteja. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.

Fiindcă Ielele sunt zânele apelor, în ziua de Rusalii nu este bine să te scalzi, fiindcă spiritele se supără, iar în popor se crede că există mare pericol de înec. Nu este bine nici să lucrezi în această zi.

Se spune că, cine nu respectă datinile de Rusalii, atrage mânia cu Ielelor, care îl vor face să-și piardă mințile.

În Banat, sărbătoarea Rusaliilor durează opt zile, deși în restul țării se ține timp de numai trei zile. Rusaliile fiind o sărbătoare mistică, încărcată de superstiţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cu un stat îngropat în datorii, 2025 se anunță un an teribil pentru români

București. Taxe și impozite mai mari de așteaptă anul viitor, după alegerile parlamentare și prezidențiale, conform experților în economie. Guvernul nu a reușit să...

Cele mai importante măsuri de precauție pe care șoferii trebuie să le ia înainte să plece la drum pe caniculă

În contextul temperaturilor ridicate, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș oferă câteva recomandări pentru șoferii care pleacă la drum în aceste zile caniculare. Este esențial...

Citește și :