Rujeola a mai răpus un copil la Spitalul Victor Babeș din Timișoara

1358

Un copil de zece luni, din judeţul Caraş- Severin, care a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, cu diagnostic de rujeolă, a murit joi. Decesul a fost raportat vineri. Este cel de-al patrulea deces din cauza rujeolei în judeţul Timiş și al 14-lea pe plan național.

Medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al unității medicale timișorene, a declarat pentru News.ro că, deşi starea sa era una „aparent bună”, copilul a făcut o hemoragie cerebrală, care i-a fost fatală. Copilul fusese internat pe data de 10 ianuarie, fiind transferat de la Caraș-Severin.

Copilul nu fusese vaccinat împotriva rujeolei întrucât nu avea vârsta necesară.

„Acest vaccin s-a făcut până nu demult la un an şi două luni, iar recent s-a stabilit că se poate face la şapte luni, însă copilul acesta, deşi avea vârsta potrivită, nu a putut fi vaccinat pentru că deja se îmbolnăvise”, a explicat Musta.

Anul trecut, în judeţul Timiş au murit doi copii care au fost diagnosticaţi cu rujeolă, iar un al treilea este în curs de confirmare. Anul acesta, alte două decese au fost înregistrate, unul în 10 ianuarie, iar cel de-al doilea joi.

În prezent, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara se află internaţi 17 copii diagnosticaţi cu rujeolă.

Până în 13 ianuarie 2017, în România au fost confirmate 2.165 de cazuri de rujeolă, dintre care 13 decese (cinci în judeţul Arad, trei în judeţul Timiş, trei în judeţul Dolj, câte unul în judeţul Caraş-Severin şi în Bucureşti.

 

Sursa: puterea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ