Roșiile în nucă de cocos cresc în cea mai mare seră din România, inaugurată în Timiș

394

Cea mai mare seră realizată în România în ultimii 12 ani a fost inaugurată în localitatea Biled, din judeţul Timiş. Peste 2,5 milioane de euro s-au investit în proiect, în seră urmând a fi cultivate roşii cu „gust de roşii”, în substrat din coajă de nucă de cocos, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sera pentru cultivarea roşiilor se află în localitatea timişeană Biled, are o suprafaţă de peste 16.000 de metri pătraţi şi a fost realizată în trei ani. Întreaga investiţie se ridică la peste 2,5 milioane de euro, dintre care 500.000 de euro sunt bani europeni.

Proprietarul, Silvia Răileanu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că sera dispune de tehnologie de ultimă generaţie, cu un grad ridicat de automatizare, cu scopul înregistrării de producţii ridicate, de cea mai bună calitate.

Silvia Răileanu spune că i-a venit ideea de a realiza o seră în care să cultive roşii gustoase, după ce a vizitat mai multe sere în Olanda.

„Sunt mamă a patru copii, de profesie sunt jurist, dar în ultimii ani m-am ocupat de administrarea unui restaurant pe care-l deţin în Timişoara. Prima dată, împreună cu soţul, am dorit să facem un ştrand termal, aici a funcţionat în trecut ştrandul de la Biled, şi am cumpărat terenul ştiind că are un puţ de apă termală. Dar între timp am fost în Olanda la o expoziţie, am văzut foarte multe sere şi m-am gândit că ar fi profitabil să facem şi noi. Iar lucrul care m-a determinat să investim în seră este faptul că am patru copii şi tot timpul am o problemă atunci când le dau legume să mănânce. Iar singurele pe care le acceptau erau roşiile, dar doar cele gustoase. Şi atunci am zis că asta e nişa. La noi nu sunt, să încercăm să le facem aici. Roşiile care vin la noi sunt culese de foarte mult timp, stau două, trei săptămâni până ajung pe raft. Noi vrem să culegem roşiile azi şi tot azi să ajungă pe mesele românilor. Sperăm să ne adresăm în special pieţei din Banat”, a explicat Silvia Răileanu.

Proprietarul celei mai mari sere realizată în România în ultimii 12 ani spune că aceasta se numeşte „Super”, pentru că se doreşte „să facem roşii super, roşii cu gust de roşii”. Silvia Răileanu a precizat că în seră vor fi cultivate roşii din soiul cocktail, care sunt foarte gustoase, producţia zilnică fiind estimată la 1,3 tone pe zi.

„Doar în Timişoara se consumă mult mai multe roşii pe zi decât putem noi să producem, însă toate vin din import şi credem că am putea să le vindem direct. De aceea facem roşii cocktail, în idea de a le vinde proaspăt. Pentru culegerea roşiilor va fi nevoie de 15 angajaţi, iar răsadurile nu le creştem aici, pentru că nu avem experienţă, le aducem probabil de la o firmă din Olanda”, a explicat Silvia Răileanu.

Proprietarul serei din localitatea Biled spune că plantele vor fi plantate la mijlocul lunii decembrie, iar primele roşii vor ajunge pe piaţă în luna februarie a anului viitor.

Roşiile cresc în nucă de cocos

Sera din judeţul Timiş este dotată cu tehnologie de ultimă generaţie, astfel că de la un calculator sunt setaţi toţi parametrii. Prin urmare, pentru eficientizarea consumului de energie se va folosi apă geotermală şi boiler, iar în seră va fi creat un mediu ideal pentru creşterea roşiilor, aceasta fiind dotată cu sistem de încălzire, de ceaţă, de răcire pe acoperiş, precum şi cu un ecran termic de umbrire automatizat. De asemenea, plantele nu vor creşte în pământ, ci va fi utilizat un substrat cu durată de viaţă şi grad de oxigenare mare, din coajă de nucă de cocos.

„În seră sunt jgheaburi, pe ele vine nuca de cocos, pe care vor fi plantele înalte de aproximativ 50 de centimetri, în ghiveci. Consumatorul aş vrea să înţeleagă că în seră se cresc roşii bune, nu se vând otrăvuri. Şi planta îşi ia din pământ, un pământ fără îngrăşământ nu produce nimic. Doar că aici se dă controlat, după reţetă şi sunt foarte sigure, mult mai sănătoase decât poate le putem creşte în pământ, pentru că acolo e mai greu să calculăm. Un calculator va dirija toată sera. Când e prea cald, automat se deschide sistemul de ventilaţie. Când este prea frig, porneşte apa în sistemul de încălzire. Totul este computerizat”, a explicat Silvia Răileanu.

Proprietarul serei estimează că roşiile vor fi vândute cu 10 – 12 lei kilogramul.

sursă: zf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ