14.1 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

România va avea un rol extrem de important pentru SUA şi după alegeri, condiţionat de Rusia

Universitatea de Vest din Timişoara a găzduit un eveniment extrem de important chiar în ziua în care se deschid urnele de vot din Statele Unite ale Americii. Ambasadorul SUA în România, excelenţa sa Hans Klemm, a sosit la Timişoara pentru a vorbi despre alegerile şi viitorul Americii.

Potrivit Excelenţei sale, politica externă, cea care ne vizează şi pe noi, a fost lăsată pe planul secund de cei doi candidaţi. Hans Klemm a explicat însă că în timp ce Hillary Clinton s-a axat pe rolul femeii în societate, Donald Trump a mizat pe sentimentele americanilor legate de minorităţi.

Gardul pe care cel din urmă vrea să îl construiască în jurul Statelor Unite a fost un alt subiect de discuţie. Tot ce a putut comenta ambasadorul SUA pe această temă a fost să prezinte poziţia actualei administraţii prezidenţiale. Aşa cum se cunoaşte, Barack Obama se opune ridicării gardului.

Despre relaţiile pe care România le are cu SUA, cel mai important punct pentru ţara noastră, ambasadorul a dat asigurări că acestea se vor menţine şi după alegerile din SUA. Însă, România fiind la granița de est a NATO, importanța statului român pentru americani este dată de Rusia și de acțiunile viitoare ale administrației din Moscova.

„Ca primul stat din NATO la frontiera cu Rusia, atât timp cât agresiunile Rusiei vor continua, parteneriatul strategic din România şi Statele Unite va continua”, a declarat Excelenţa sa, Hans Klemm.

Subiectul cel mai important pentru România, liberalizarea vizelor, nu a fost pe ordinea de zi a ambasadorului. Rămâne de văzut cum va trata viitorul preşedinte al SUA venirea nestingherită a românilor pe teritoriul american.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Curiozitatea legată de problema consumului de droguri a adus peste 1.000 de tineri la Sala „Constantin Jude”

Tribuna Sălii Jude a fost plină, deși nu s-a desfășurat vreun meci de fotbal. Peste 1.000 de elevi și studenți au participat, alături de...

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

Citește și :