România stă pe o ,,comoară” imensă! Cu acești bani am achita de șapte ori datoria externă

347

România are o datorie externă de peste 96 miliarde de euro şi ar putea achita această datorie şi mâine dacă s-ar dori acest lucru. Vezi mai jos cum.

Datoria externă totală a României a crescut în primele cinci luni ale acestui an, faţă de finalul anului trecut, cu 2,56 miliarde de euro, la 96,04 miliarde de euro, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR). La finalul anului trecut, datoria externă totală a României a fost de 93,477 miliarde de euro, arată datele BNR.

Din datele de până acum, pe care geologii le ştiu, România stă pe 734,8 miliarde de euro.România este pe locul 4 în Europa la capitolul resurse minerale. La pagina 28 a Enciclopediei Economiei Resurselor Minerale din România este prezentat un tabel cu principalele rezerve de resurse minerale, pe cantităţi. Astfel, avem rezerve de 2.800 de milioane de tone de lignit, care, la preţul actual de 50 de euro pe tonă, ar însemna un potenţial naţional de 140 de miliarde de euro. Avem, de asemenea, 900 de milioane de tone de huilă, care, la preţul actual de 53 de euro pe tonă, dau  47,7 miliarde de euro.

Zăcămintele de cupru sunt estimate şi ele la 900 de milioane de tone, la o concentraţie de minimum 16% cupru curat; la preţul de 400 de euro pe tonă, ar reprezenta 51,7 miliarde de euro.

Sarea, în cantitate de 4.000 de milioane de tone, la preţul de 1 leu/25 de kilograme, dă 35,6 miliarde de euro. Zăcămintele de aur, valorează aproximativ 214 miliarde de euro, iar argintul, la 6,8 miliarde de euro.

Minereurile polimetalice sunt şi ele foarte bogate. Într-o tonă de minereu polimetalic se găsesc 10 grame de molibden, câte 30 de grame de nichel şi de cobalt, 50 de grame de crom, 300 de grame de galiu, 1.000 de grame de titan, 2.500 de grame de vanadiu şi 5.000 de grame de arseniu. Conform Enciclopediei Resurselor Minerale, în România există 90 de milioane de tone de minereuri polimetalice. Preţul mediu al acestor metale este 38 de euro kilogramul. Făcând înmulţirile de rigoare, aflăm că există 900 de tone de molibden în zăcământ, de exemplu, la preţul total actualizat de 34.335.000 de euro. Aşadar, în total, valoarea zăcămintelor minerale în România s-ar ridica la peste 734,8 miliarde de euro.

sursa: capital.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.