Români călcați intenționat cu mașina. Criminalul e căutat

245

Crimă terifiantă în Londra, unde doi cetăţeni români au fost călcaţi intenţionat cu maşina. Unul dintre ei a murit, iar celălalt a ajuns în spital în stare gravă. Nici acum, poliţia londoneză nu a reuşit să îl prindă pe cel care a comis teribila faptă.

Autorităţile au demarat o anchetă pentru omor după ce Constantin Sin, un român în vârstă de 51 de ani, a murit în urma loviturii suferite. Acesta se afla împreună cu un concetăţean, în vârstă de 32 de ani.

Scenele groazei au avut loc în urmă cu o săptămână, pe 5 mai, pe High Road, în Leytonstone. De atunci, poliţiştii nu au reuşit să îl identifice pe criminal, însă au arestat un bărbat în vârstă de 56 de ani, bănuit că ar fi fost complicele acestuia.

Cei doi români ar fi avut anterior o altercaţie pe stradă cu şoferul maşinii, care apoi, ca să se răzbune, ar fi intrat în ei cu viteză, cu intenţia de a-i omorî, apoi a fugit de la faţa locului.

Amândoi au ajuns la spital în stare critică, iar Constantin Sin a decedat în aceeaşi zi. Acesta lucra de 3 ani în Marea Britanie pentru a-şi întreţine soţia şi copiii. Colegul său este într-o stare mai bună acum, însă se teme pentru viaţa lui.

sursa – stiridiaspora.ro

LĂSAȚI UN MESAJ