9.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Rochiile de mireasă nude, din dantelă și mătase, ultimele tendințe în moda anului 2017

Târgul de nuntă, care are loc în acest weeked, la Casa Tineretului, din Timișoara, vine cu ultimele tendințe în materie de modă, pentru viitoarele mirese.

Anul 2017 aduce cele mai inovative rochii de mireasă, fabricate din diferite țesături, mai mult sau mai puțin extravagante. Eleganța și rafinamentul sunt cele care descriu atmosfera Târgului de nuntă. Perfecțiunea își face și ea loc în alegerea rochiei de mireasă.

Zeci de cupluri au trecut deja pragul târgului, cu planuri bine stabilite. În rândul mirilor, mai puțin hotărâți, comercianții și reprezentanții firmelor de profil au reușit să-i convingă cu cele mai bune oferte. Munca cea mai dificilă le revine însă viitoarelor mirese. Doamnele și domnișoarele sunt nevoite să probeze numeroase rochii, până se decid pe care să o aleagă. Croiul, materialul, culoarea și design-ul sunt doar câteva dintre aspectele vizate de către mirese.

Reprezentanții caselor de modă spun că în ultima perioadă miresele preferă rochiile tip prințesă, deoarece un astfel de model nu este purtat zilnic de către domnișoare. Femeile preferă dantelele simple, rochiile cât mai simple. Deși vor să fie adevărate prințese în ziua cea mare, nu vor să fie împopoțonate. Rochiile tip sirenă sunt și ele destul de căutate, însă mult mai pretențioase. Cele care încearcă o astfel de rochie trebuie să aibă o înălțime și o talie adecvată. Totodată, nu sunt atât de comode precum cele tip prințesă.

Încă de anul trecut, miresele au început să evite pietrele numeroase din zona pieptului. Anul acesta, este la mare căutare dantela. Rochiile sunt făcute de designeri din tul, voal, dantelă și tafta. Perlele, ștrasurile și paietele au început să ocupe un loc secundar. Culoarea anului se preconizează a fi nude, în combinație cu albul clasic. Prețul unei rochii create în România începe de la 1.500 de lei și depășește 4.500 de lei. Rochiile aduse din Spania sau Olanda pornesc de la prețul de 4.000 de lei și ajung să coste chiar și 8.000 de lei. Rochiile sunt făcute din dantelă, mătase și un tul foarte fin, iar în cadrul târgului se pot găsi și discounturi de 20%.

În cadrul târgului, mirii pot găsi oferte complexe în ceea ce privește întregul pachet de nuntă. De asemenea, pot opta pentru o săptămână de miere în Insula Thasos, inclusă în pachetul promoțional, foto-video. Prețul ofertei este de 900 de euro.

Târgul de nuntă este deschis și duminică, începând cu ora 10.00 și până la ora 18.00.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Pe urmele germanilor în Banat”, la Universitatea Politehnica Timișoara, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat...

Lugojul azi | Strategii de campanie electorală, pe ultima turnantă, la Lugoj

Alegerile locale bat la ușă și mai toți candidații pentru funcția de primar al municipiului Lugoj au început să-și calculeze sprintul final. Cei trei „mari”...

Lucrări Aquatim

Citește și :