Rețeaua de sănătate Regina Maria a organizat în Timișoara a doua campanie de donare de sânge în policlinica din Piața 700

975

Regina Maria a organizat, în Policlinica Piața 700 din Timișoara, a doua campanie prin care atrage atenția asupra crizei stocului de sânge din spitalele din România. Marți, 28 noiembrie 2017, a avut loc această acțiune prin care zeci de persoane pot contribui la salvarea de vieți în spitalele din Timișoara și din țară.

Campania are ca scop atât conștientizarea rolului pe care fiecare dintre noi îl are în salvarea unor vieți, cât și crearea condițiilor în care doritorii să poată dona mai ușor, încurajând astfel acest gest. Donarea de sânge este un act umanitar pe care fiecare om sănătos ar trebui să-l facă la intervalul medical recomandat, respectiv intervalul dintre donări să nu fie mai mic de 60 zile. Stocurile insuficiente de sânge pe care le au spitalele constituie o amenințare pentru sănătatea pacienților, o amenințare care poate fi eliminată ușor prin conștientizarea problemei și contribuția publică la rezolvarea ei.

Evenimentul a fost organizat în cadrul Policlinicii Piața 700, de pe Strada Coriolan Brediceanu Nr. 10, City Business Centre, Cladire 3(C), Parter, Spatiu P5 și în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sangvină Timișoara. Specialiștii Rețelei de sănătate Regina Maria, alături de specialiștii Centrului Regional de Transfuzie Sangvină Timișoara vor gestiona buna desfășurare a donărilor și vor asigura donatorilor toate condițiile medicale necesare pentru ca acest proces să se deruleze în conformitate cu normele medicale.

Un aspect foarte important, vital chiar pentru o donare eficientă, este selecția donatorilor. Doar sângele provenit de la donatori eligibili poate fi introdus în circuitul medical. Mai multe detalii privind condițiile de eligibilitate pentru donatori puteți gasi aici: www.ctsbucuresti.ro/conditii_admisibilitate.html.

Evenimentul este al doilea de acest fel susținut de Rețeaua Regina Maria în Timișoara și își propune să consolideze rolul pe care furnizorul medical îl are în comunitățile din care face parte – informare și educare, responsabilizare a societății, prevenție. În lunile care urmează, vor avea loc și alte acțiuni  și evenimente menite să sprijine atât rezolvarea unor probleme specifice, cum ar fi asigurarea stocurilor de sânge, cât și acțiuni care au drept scop incurajarea prevenției și a efectuării unor screeninguri obligatorii.

Informații despre edițiile următoare ale campaniei de donare de sânge sau despre serviciile de policlinică și laborator pot fi obținute la call center-ul Rețelei de sănătate Regina Maria: 0356912, zilnic, între orele 7:30 și 20:30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.