Restricțiile de pe lotul III al autostrăzii Lugoj – Deva ar putea fi ridicate

224

Restricțiile de tonaj și de viteză de pe lotul III al tronsonului de autostrada Lugoj – Deva ar putea fi ridicate în curând. Asta susține ministrul Transporturilor, Lucian Bode, care a vizitat respectivul segment, vineri după-masa. Acesta a spus că expertizele tehnice au fost încheiate deja și a cerut CNAIR să i le prezinte săptămâna viitoare.

Tot atunci se va discuta și ridicarea restricțiilor impuse încă de la deschiderea traficului, din 23 decembrie 2019. În iarnă, CNAIR a transmis că: ”în raportul final al expertizei tehnice a lucrărilor de drum proiectate şi executate în cadrul contractului Proiectare şi Execuţie Autostrada Lugoj ÷ Deva, Lot 3 km 56+220 ÷ km 77+361 au fost concluzionate restricții pentru circulația pe cei 21,1 kilometri de autostradă:

o Circulația autovehiculelor cu masa până la 7,5 tone

o Viteza maximă de până la 80 km/h

o Viteza maximă de 50 de km/h, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, mâzgă sau circulația pe durata ploilor torențiale

o Viteza maximă de 60 de km/h pe zona podului peste râul Mureș (rampe şi pod principal, intre km 68+500 şi km 69+500), pe zona podurilor de pe autostrada de la nodul Ilia (poduri şi rampe intre km 76+100 şi km 77+000), respectiv pe zona podului de pe autostrada de la nodul Dobra (pod principal şi rampe intre km 67+000 şi km 67+500);

o Semnalizarea corespunzătoare a sectorului de drum, inclusiv a pericolului prezentei animalelor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.