Reprezentanții Mercedes fac precizări pe tema autobuzelor din Timișoara

Ca urmare a apariției, în data de 1 martie 2017, a articolului cu titltul „Autobuzele Mercedes din Timişoara, un pericol? Ce riscă pasagerii?” pe tema unor verificări lansate local de Daimler la nivelul flotei de autocare, Mercedes-Benz România dorește să facă următoarele precizări:

În primul rând, dorim să aducem la cunoștință faptul că modelele Mercedes-Benz supuse verificărilor nu vizează autobuze utilizate în rețelele de transport public urban din România, respectiv modelul de autobuz Citaro, ci exclusiv autocare Mercedes-Benz: Intergo Euro VI, Intouro (MBU), Intouro Euro VI, MC 400 Euro VI, Tourismo (NCI), Tourismo Euro VI, Travego (NCI) facelift, Travego Euro VI.

Precizăm că situația monitorizată punctual în cadrul acestei verificări, și anume deschiderea nedorită a ușilor în cazul circulării autocarelor Mercedes-Benz la viteze mari, ar putea afecta un număr total de maximum 17 unități, din totalul de aproximativ 6.000 autovehicule destinate transportului de persoane, cu capacitate de peste 50 locuri, prezente în parcul auto Mercedes-Benz România.

Astfel, cele 17 autocare vizate vor fi verificate în centrele autorizate de service Mercedes-Benz și dorim să subliniem că reprezentanții Mercedes-Benz România estimează o incidență scăzută a existenței defecțiunii.

Totodată, subliniem că producătorul Daimler AG se află într-un continuu proces de verificare și monitorizare a produselor sale, iar procedura de rechemare în service pentru verificări – așa cum este cazul și în această situație – este un demers uzual, preventiv, realizat conform procedurilor standard ale Daimler.”

Citeste și: Autobuzele Mercedes din Timişoara, un pericol? Ce riscă pasagerii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cu cât au urcat prețurile apartamentelor noi în Timișoara și în alte câteva orașe mari după turbulențele economice din ultimele luni

Prețurile apartamentelor noi au avansat lent în ultima lună în marile orașe din România, în timp ce prețurile locuințelor vechi bat în mare parte...

Universitatea din Timișoara care și-a propus să-i readucă acasă pentru studii pe copiii românilor plecați în străinătate

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara demarează o amplă inițiativă de internaționalizare, concentrată pe comunitățile de români din afara granițelor. Instituția...

Citește și :