Frumusețile locurilor ascunse între dealuri, munți și defileul Dunării, locuite de populații din cele mai diverse nu se termină nicicând pentru cel ce are timpul, dar mai ale curiozitatea de a lua pieptiș cărările.
Dacă în episodul trecut am povestit, mai pe larg, despre istoria încâlcită dacă nu chiar zbuciumată pe alocuri a populației ce vorbește limba cehă în sudul Banatului și ne-am oprit, mai cu seamă, asupra satului cu nume de împărăteasă bizantină, Sfânta Elena, azi vom trece dealurile până la un loc devenit mai cunoscut în zilele noastre datorită zelului creator al unor artiști plastici.
Gârnic este numele de sat ce poate ar fi ajuns în uitare totală de nu ar fi fost redescoperit și mai apoi dus la cunoștiința internațională de mânuitorii penelului.
Tabăra de artă plastică organizată deja de aproape două decenii la Gârnic este deja un loc obligatoriu de văzut și dar și de poposit, timp mai lung, de orice artist ce vrea să fie cunoscut.
Dacă nu ai trecut în biografie câteva participări la tabăra de creație nu prea ești recunoscut. Liniștea și idilicul locurilor a fost pus în valoare de plasticianul timișorean Costin Brăteanu și un grup de amici pentru a folosi avantajele retrageri și a transpune ideile și trăirile pe pânză ori în piatră. Departe de a fi doar un loc de recreere și de pictat „peisaje drăguțe” aici se întâlnesc artiști importanți din lume ce au trecut dincolo de „bucolicul frumos” și fac o artă cu largi valențe actuale ce cuprinde cam orice este important în cultura europeană.
Nimic din ce se lucrează acolo nu este desprins de marile mișcări plastice de oriunde din lume. Dacă e să ne referim, absolut întâmplător, doar la ediția cu numărul al XVI-lea trebuie amintiți plasticienii veniți din Serbia, Spania, Lituania, Germania ori Muntenegru alături de cei din România. De aici se vede deschiderea spre toată Europa a mișcării pornite de pe plaiurile bănățene.
„Comuna Gârnic se transformă treptat într-un epicentru cultural, o voce pregnantă a culturii plastice bănățene de început de secol XXI, oazîă de cultură ce aduce laolaltă an de an artiști naționali și internaționali deja consacrați cu o linie stilistică reconoscibilă, matură, plină de șarm compozițional. Grupul unitar ce actează și creează, reverberează la unison, sub auspiciile generoase al policromiei peisagere oferite molcomele dealuri însorite unde natura vorbește ca de la sine prin necuvintele pastelului… Operele realizate se înscriu în teritoriul tematic post-modern, uzând de un vast limbaj plastic articulat plenar în climatul efervescent al contemporanității”, explică criticul de artă Gabriel Kelemen fenomenul plastic de la Gârnic.
Cam pe unde este ascuns satul cu nume atât de misterios?
În locul de azi, în 1569, era consemnată o câmpie, iar în 1579 se afla un sat numit Garnik sau Kuna (?). Gârnic ori Gernik mai era cunoscut ulterior după numele oficial în limba germană de Weitzenried. Numele german provine din compunerea cuvintelor Weizt/Weiz (grâu) și Ried (luminiș, imaș). Poate că sunt și alte explicații dar asta este arătată de cei ce cred că știu câte ceva. În timp ce limba română Gârnic și cehă Gerník provine din cuvântul slav gъrlo care înseamnă „mlaștină”.
Numele legat de grâu a fost hotărât de mai marii locurilor în timpul stabilirii coloniștilor, în ciuda protestelor satenilor. Numele de altfel este destul de potrivit. În 1992, grâul avea cel mai mare randament aici, în județ, cu mult înaintea așezărilor de câmpie. Deși nu este departe de celălalt sat important al comunității cehești, Sfânta Elena, accesul este destul de dificil.
Dacă automobilistul are la dispoziție un drum destul de bun ce urcă din centrul orașului Moldova Nouă pe drumeaguri umbrite de pădurile de fag poate ajunge în trei sferturi de oră trecând prin satul Padina Matei în Gârnic.
Dar mai există un alt drum posibil. Din oraș se poate folosi drumul de pe lângă cursul Dunării ce merge la vale către Coronini. Urmează mai apoi Liubcova iar urmînd drumul ce părăsește marele fluviu, la stânga către Gornea și Sichievița în scurt timp ce nu trece de un maximum de o oră se străbat cei 35 de kilometri. Cine se grăbește poate ajunge și mai iute. Dar ce folos ? Tocmai drumul făcut alene la mersul căruței poate dă adevărata valoare a locurilor deluroase de la poalele munților Locvei.
Chiar și pedestru se poate face drumul din Moldova Nouă până în Gârnic în vre-o cinci ore cu popasuri dese pentru a înțelege ceva din mirajul naturii. Localitatea a fost fondată în 1826–1828 de 469 de coloniști cehi veniți din zonele grănicerești ce apărau marginile imperiului. Coloniștii cehi au provenit din mai multe regiuni: Pardubicka, Královéhradecka, Chrudimska, Jaroměřska, Domažlicka, Plzeňska, Klatovska, împrejurimile Pragăi, Berounska, Hořovicka, Slánska, Českobrodska, Kouřimska a Příbramska, Kolínska, Kutnohorska dar și altele.
În afară de cei stabiliți în satele preponderent cehești, boemii s-au mai stabilit și în orașele cu o populație majoritar română: Moldova Nouă, Orșova, Arad, Timișoara. Specialiștii fac o examinare a dialectului ceh local și oferă îndrumări indirecte cu privire la locul de origine al coloniștilor. Potrivit unui studiu realizat în sat, un dialect mixt a fost vorbit la mijlocul secolului al XX-lea, dar în care au dominat caracteristicile Boemiei de Vest. Locuitorii din partea superioară a satului erau numiți plzňi („plzeňiek”) adică din regiune Pilsen, locuitorii din partea de jos a satului erau croați.
Era cel mai populat dintre satele cehe din Banat, cu mulți dintre locuitorii săi angajați în arderea varului. Din acest meșteșug și-au ridicat gospodăriile și au asigurat materialul de construcție pentru tot comitatul. Viața religioasă a fost organizată într-o parohie independentă în 1847. Dar nu aveau și un paroh ce să le vorbească limba așa că de treburile spirituale se ocupa un prelat ce venea de la Moldova Nouă.. Abia mai târziu, peste trei ani, și-a primit propriul preot.
După jumătatea secolului al XIX-lea activitățile se diversifică. Cum terenurile agricole nu erau prea extinse mulți lucrători caută locuri de muncă și în alte locuri din cele populate de sârbi. Oarecare asemănare a celor două limbi slave făcea destul de ușoară adaptare în alte sate. În anii 1852–53, 81 de tineri Gârnic s-au mutat în Serbia centrală în regiunea minieră Bor. Aici au muncit la exploatările de neferoase, mai cu seamă cupru, ce era din abundență acolo.
Până în 1872 satul a aparținut Regiunii Grănicerești. Iar după desființarea acesteia a trecut administrativ la comitatul Severin, apoi urmașului său județul Caraș-Severin.
Dacă cei mai tineri au fost oarecum instruiți să știe cât de cât să citească și să socotească de câte un preot inimos ce facea și oficiile de dascăl școlar învățători și profesori cu studii nu au avt decât mult mai târziu. Primul profesor absolvent de școală preparandială a venit din Cehia în 1856. A muncit cu mult entuzism la emanciparea tinerilor. Multe generații au deslușit slova în limba lor maternă. Dar a sfârșit în mod tragic într-o întâmplare misterioasă. Poate a fost o răzbunare sau un atac al unui răufăcător ?
După ce a fost găsit cu gâtul tăiat în școală în 1881, nici un profesor nou nu a apărut în sat timp de cincisprezece ani. Între 1896 și 1908 a fost adus după multe insistențe un nou profesor din Cehia. Nu se cunoaște soarta acestuia. Dar ce se consemnează este faptul că învățământul as continuat cu profesori de limbă maghiară până 1918.
În anii 1900, mulți dintre locuitorii din Gârnic au emigrat în orașele din jur atrași de posibilitățile mai mari din centrele industriale. Traiul mai bun promis și uneori confirmat de alți conjudețeni ce au trecut Apa cea Mare spre Lumea Nouă a dus la o migrație către continentul american. Între sfârșitul secolului al XIX-lea și 1930, cincizeci de familii au emigrat în regiunea Dinwiddie, Virginia din Statele Unite.
Nici după redesenarea harților după pacea dintre Regatul României și Puterile Centrale perdante soarta comunităților cehești din Banat nu a fost mai liniștită. În 1919, douăzeci de familii s-au mutat în Vračev Gaj (Врачев Гај) de lânga orașul Biserica Albă ce a ajuns de cealaltă parte a hotarului cu Regatul ce a adunat slavii de sud. O oarecare renaștere a satului a avut loc în anii de 30 din secolul trecut când în 1935 și până după al doilea război mondial, o companie din București a deschis aici o exploatare minieră de caolin. La firma respectivă își găseau locul între 20 și 30 de lucrători.
Între anii 1947 și 1949 o oarecare normalizare a situației statelor de sub oblăduirea sovietică a permis repatrierea în Republica Cehoslovacia unui număr de circa cinci sute de pemi bănățeni. Se vorbește de un număr ce variază între 451 și 494 de persoane. Și în învățământ au loc schimbări în perioada socialistă. Pentru a arăta ce grijă deosebită are statul popular de minoritățile etnice se înființează din nou în anul 1957 clasele primare cu predare în limba cehă. Dar cei ce treceau de cele patru clase continuau ciclul al doilea în limba română.
După 1990 se liberalizează circulația peste granițe și un nou val de migrați decimează definitiv satul dintre dealuri. Mai mult de jumătate se stabilesc definiv sau unii doar pentru perioade lungi de muncă în țara străbunilor lor în Cehia. Creșterea și descreșterea satului. Cu trecerea sec olelor satul a trecut prin perioade de înflorire și de scădere după cum au mers treburile în întreaga provincie. Date mai exacte sunt din anul 1842 atunci când satul Gernic avea o populație de 522 romano-catolici. După trei sferturi de secol în anul 1900 populația crește. Din cei 1.155 locuitori 1.139 erau nativi cehi și 1.154 romano-catolici. Un procent de 59% din populație știa să citească și să scrie și 1% vorbea și limba maghiară. La momentul recensământului, 6% dintre ei se aflau în străinătate.
După un alt secol și mai bine, în 2002, 513 din cei 524 de locuitori ai săi erau de naționalitate cehă și 11 români; 515 romano-catolici și 9 ortodocși. La recensământul din 1992 în România erau 5800 de etnici cehi, iar la cel efectuat în 2011 (ultimul) , populația comunei Gârnic se ridica la 1.268 locuitori. Deși frumosul din jur nu se poate vinde se încearcă atragerea turiștilor ce străbat Clisura Dunării să se abată din drum și până în satul cu tabără de plasticieni. Dar în continuare pemii se mai ocupă în mod tradițional cu creșterea animalelor pe lângă exploatarea forestieră pentru care au venit aici după războiul cu turcii. Și arderea varului continuă să fie una din ocupațiile tradiționale. Dar și modernismul tehnologiilor viitorului au pătruns în 2001.
O companie cehă a înființat o fabrică de componente electronice cum ar fi transformatoare și difewrite bobine.
Dar drumețul mai poate vedea și unele obiective turistice demne de atenție. Câteva sunt destul de aproape de vatra satului: peștera Padina Matei, grota Haiducească, rezervația naturală Valea Mare, complexul de cascade de pe pârâul Modăvița ce încântă pe orice iubitor de natură.
Alături de valea Rudăriei cu salba sa de mori de apă devenite atât de celebre chiar și cele din Gârnic sunt demne de cercetat. Complexul de mori de aici sunt încă funcționabile. Râul Gramensca continuă să învârtă pietrele de moară ce dau făină adevărată.
Dacă drumețul nu poate prinde la muncă pictorii veniți din toată lumea, decât cu mare noroc și doar în anumită perioadă a anului, poate în schimb să vadă sursa de inspirație chiar la locul ei în orice anotimp.