Renovarea clădirilor vechi din Timișoara trebuie făcută de specialiști adevărați

323

Orașul nostru se laudă, cu mai multă sau mai puțină îndreptățire, cu bogata moștenire edilitară rămasă de la generațiile trecute. Clădirile din toate epocile au fost făcute să aibe rolul lor strict de locuire sau de alte activități economice dar au mai răspuns și unui rol estetic evident. Au reușit să se impună, să atragă atenția și să dureze pentru multe generații viitoare. Dar socoteala de la construire nu prea s-a potrivit cu realitățile vitrege ale timpurilor.

Una din cele mai mari lovituri date imobilelor a fost actul bezmetic din anul 1948 când tot patrimoniul construit a trecut prin naționalizare în administrarea statului.

Marea majoritate a palatelor și a clădirilor de raport din vechile cartiere burgheze au fost construite cu mai multe apartamente dar și cu spații comerciale la parter. Dar fie aveau un unic proprietar, fie măcar administrarea era în mâna unui singur om de specialitate. Acesta avea tot interesul să se facă reparații la timp și respectând normele tehnice corecte. După naționalizare au apărut chiriașii ce nu îngrijeau un bun ce nu era al lor. Case gândite într-un fel au fost împărțite la mai multe familii. Se fac modificări fără noimă. Se împart apartamente în unele mai mici, se construiesc băi și bucătării fără planuri sau, din contra, se darâmă, dar tot fără proiecte temeinice. Cam acesta a fost statutul vechilor clădiri istorice, ce au mai trecut print-un val de devastări când au fost cumpărate pe bani puțini sau retrocedate la așa-ziși proprietari. Deci, în total, au fost trei sferturi de secol de vandalizare sistematică a bogăției construite a urbei. Această atomizare a proprietăților a fost cea mai mare lovitura dată patrimoniului construit.

Timid, de câțiva ani se încercă o nouă punere în valoare. Totul mege greu. Nu există legislație. Nu sunt fonduri. Nu există interesul de a face totul corect. Se face câte ceva, dar rezultatele sunt puține și nu îndestulătoare.

Renovarea și reabilitarea la noi în oraș merge cam lăutărește. Adică după ureche. Fiecare aude câte un zvon și-l crede sau nu după criterii aleatorii. Slaba informare este unul din factorii negativi ce trag în jos procesul anevoios de reabilitare urbană. Legislația, atât cea națională cât și hotărârile consiliului local sunt interpretabile și lacunare. Acest aspect, ce leagă înfățișarea unui oraș de gradul de civilitate, este și o chestiune sociologică, nu doar tehnică și financiară.

Pentru a combate acest fenomen de slabă informare a cetățenilor, Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei a organizat a doua ediție de atelier-dezbatere despre ce înseamnă o clădire cu potențial de patrimoniu și ce pași trebuie făcuți legal pentru a reuși o renovare corectă ce va trebui să dureze, dar și să fie făcută în maniera și spiritual epocilor trecute.
Recent a avut loc atelierul de informare „Reabilitarea clădirilor istorice: proiectare, autorizare, șantier.”

În prima parte a vorbit arhitectul Victor Popovici și a explicat pe larg toți pașii obligatorii de urmat în ordine cronologică pentru cine dorește să se apuce de o lucrare. Lista este lungă și ar putea descuraja pe mulți dar este obligatoriu de avut toate actele în regulă. Asta chiar dacă de multe ori legile sunt destul de contradictorii și cere unele avize sau planuri și acolo unde nu e cazul.

Dânsul a atras atenția că municipalitatea nu are în acest moment un Plan Urbanistic General valabil. De peste zece ani nu mai exista așa ceva. A fost prelungit un plan mai vechi ce între timp a expirat și acela.

Inginerul Marius Dan Pascariu, din postura sa de participant activ la renovarea Sibiului, a dat multe exemple de reparații făcute în contradicție cu legea dar uneori și în ciuda bunului simț.
Una din cele mai grave probleme este folosirea abuzivă a betonului acolo unde nu se impune. Există vechi castele de sute de ani ridicate fără beton ce încă rezistă. O renovare corectă trebuie făcută la o sută de ani. Dar unde se folosește beton degradarea este accelerată. După cincizeci de ani, betonul se smulge cu bucăți mari de cărămidă ce nu mai poate fi înlocuită. Se lucrează cu metode agresive. Chiar în Piața 700 au fost făcute lucrări de sablare ce curăță exact stratul dur al cărămizilor vechi, ce se macină astfel mai repede. La o reabilitare a unei clădiri, un architect cu puțin respect față de meseria sa a recomandat un acoperiș din tablă Lindab ce nu mai are nimic istoric și arată ca nuca în perete.

Timișoara are și un deficit de specialiști autorizați de Ministerul Culturii. Poate sunt zece în total în oraș. Cu zece specialiști e greu să repari bine și rapid câteva sute de imobile.
Un mare profesor specializat în această formă de artă ce este restaurarea își îndemna cu amărăciune studenții: „Va trebui să lucrați în ilegalitate dacă vreți să faceți treabă bună”. Legile nu ajută aproape cu nimic.

Pentru a da lămuririle necesare locatarilor interesați, membrii Asociației Culturale Salvați Patrimoniul Timișoarei au deschis un birou de contact cu publicul pe strada Memorandului numărul 64 unde în fiecare zi de luni și marți, între 11 și 13, fac voluntariat pentru public.

LĂSAȚI UN MESAJ