Reîncep artroscopiile la Spitalul Municipal Timișoara

697
spitalul municipal timisoara

După mai mulți ani în care medicii de la Spitalul Municipal din Timișoara au încetat să facă artroscopii, din lipsa aparaturii de specialitate, acum aceste intervenții vor fi reluate. Totul prin bunăvoința și efortul membrilor clubului Rotary, care a donat unității medicale echipamentele necesare.

Cu 8.000 de euro a fost achiziționat un kit de artroscopie Stortz pentru laparoscopul deja existent de la secția de Chirurgie Generală I.

”Este un proiect de foarte mare impact datorită faptului că Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara este una dintre instituţiile medicale de tradiţie şi care deserveşte municipiul Timișoara de foarte mulţi ani, având un număr de 1022 paturi și acordă servicii medicale de un înalt nivel pentru comunitatea orașului Timișoara și pentru județele limitrofe”, transmit reprezentanții Spitalului Municipal Timișoara.

Odată cu pornirea aparatului, medicii, deja specialiști, pot reporni intervențiile. În prezent astfel de operații se realizează doar la Spitalul Județean Timișoara. Astfel calitatea actului medical crește, la fel și a paletei de afecțiuni care pot fi tratate. Un alt beneficu este introducerea în practică a unor tehnici operatorii moderne care reduc durata de recuperare postoperatorie a pacienţilor şi cresc calitatea vieţii acestora.

Clinica de Chirhurgie Generală I a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara deserveşte anual un număr de 2500 pacienţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.