12.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

„Regulament de dumbrăvițean” un carnet necesar pentru a trăi civilizat-video

Să locuiești în Dumbrăvița din apropierea Timișoarei nu este destul de simplu. Sunt avantaje dar și îngrădiri necesare impuse de dezvoltarea explozivă a localității. Pentru a face un pic mai simplu modul de viață aici a apărut un cod de masuri ce trebuie implementate în viitorul apropiat. De fapt este simplist spus un „regulament de dumbrăvițean” ce cuprinde 18 proiecte ce vor ghida cetățeanul în ceea ce să aștepte de la administrație.

-Domnule consilier Socol, în comuna Dumbrăvița se spune că merg lucrurile foarte bine. Dar nu toate. Ce probleme nu prea merg?

-Ca peste tot este loc și de mai bine dar este important că se fac pași spre direcția cea bună. În acest semns în momentul în care am preluat mandatul și m-au învestit cetățenii cu calitatea de consilier, calitate pe care trebuie s-o onorez, m-am implicat în sensul în care am încercat să identific problemele Dumbrăviței. Și am plecat de la punctul zero. Așa cum ar trebui să plece fiecare consilier în reglementarea tuturor problemelor administrației și anume de la stabilirea ordinii, la liniștea publică spre atingerea dezideratelor pe care ni le dorim toți. Sau spre care tindem cu toți.

Ca atare la începutul mandatului am inițiat un regulament al comunei Dumbrăvița care cuprinde 18 proiecte într-unul singur. De ce am gândit să cuprindă 18 proiecte în unul singur? Pe considerentul că dacă este făcut ca un tot unitar este mai ușor de citit de cetățeni și mai ușor de pus în practică de către executiv. Am inițiat în acest regulament al comunității Dumbrăvița, începând de la problemele identificate de mine din momentul în care am preluat mandatul. Începând cu proiectul privind natura și biodiversitatea, proiectul privind transportul public, proiectul privind gestionarea deșeurilor, proiectul privind reglementări urbanistice privitoare la comuna noastră, proiect privind publicitatea imobiliară ș.a.m.d.

Toate aceste proiecte, 18 la număr, le-am înglobat într-un singur proiect sub denumirea de „Regulament al comunității Dumbrăvița” sau cum spun eu ca jurist „codul comunei Dumbrăvița”. El a luat și o formă tipărită pe hârtie ca o mică broșură.

Acest regulament pentru a putea fi citi ca un tot unitar de către toți cetățenii și implementat așa cum a fost gândit. Sigur este loc de mai bine, sigur, ca orice lege, nu este perfectă ci perfectibilă… drept pentru care… în funcție de nevoile sociale îl adaptăm la nevoile comunității.

-Ca broșură arată bine. Sunt convins că și punctele cuprinse aici sunt de interes pentru comunitate. Dar în ce măsură au și o acoperire juridică? Deci cine nu respectă regulamentul pățește ceva sau are doar valoare informativă?

-Am gândit acest regulament sub forma principiilor, sub forma drepturilor și obligațiilor cetățeanului față de administrație, precum și ale administrației față de cetățean. Sigur că da! Sunt și sancțiuni prevăzute acolo unde a permis legislația. Sunt anumite proiecte care prevăd anumite principii preluate din legislația specială… Sancțiunile sunt cele prevăzute de legislația specială. Dar sunt și sancțiuni prevăzute de hotărârile de consiliu local.

Alte subiecte :

Citește și :