Reglementări fiscale în vigoare pentru anul 2019 Video

142

În eforturile continue de adaptare la legislația comună europeană, referitoare la îndatoririle fiscale ale agenților economici, se prind partenere diverse entități, pentru o aplicare corectă a acesteia.

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş are un program anual de informare și instruire a firmelor, indiferent de mărimea acestora, cu privire la noile modificări legislative. Tocmai pentru a se evita eventuale măsuri drastice, cum ar fi amenzile, se preferă o reîmprospătare a cunoștințelor tuturor celor interesați de noile norme intrate în vigoare în 2019.

CCIAT împreună cu ANAF vor discuta cu agenții economici, în cadrul unui seminar-dezbatere, dedicat reglementărilor din domeniul fiscal, sub genericul: Impactul modificărilor legislative din domeniul fiscal asupra mediului de afaceri.

Președintele executiv al CCIAT, Florica Chiriță, este convinsă că întâlnirea va fi un succes deplin dacă se ține cont de tradiția de 15 ani a acestor seminarii. La ediția trecută au fost nu mai puțin de 300 de participanți. Anul acesta se așteaptă un număr record de interesați ce vor umple sala mare a Centrului de Afaceri de pe strada Eroilor de la Tisa.

Directorul general regional al Finanțelor din vestul țării, Mihaela Nicola, împreunp cu directorul executiv responsabil de Colectarea fondurilor, și-au propus să aibă o discuție liberă cu toți cei ce au nelămuriri. Dânșii ne asigură că nu se va pleca din sala de la CRAFT până nu vor fi epuizate toate întrebările.

Evenimentul are un titlu sugestiv ce dezvăluie scopul seminarului: REGLEMENTĂRI FISCALE ÎN VIGOARE PENTRU ANUL 2019

CCIAT în parteneriat cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, vor da startul în data de 27 februarie 2019, cu începere de la ora 11.00, în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri al CCIA Timiş din B-dul Eroilor de la Tisa nr. 22.
Seminarul este susţinut de specialişti din cadrul D.G.R.F.P Timişoara:
 Mihaela Vișoiu
 Liliana Roman
 Olimpia Dragomir
 Mircea Simeria

Seminarul se va desfăşura într-o manieră interactivă, sub forma unei sesiuni de întrebări–
răspunsuri, fiind recomandată şi încurajată, în orice moment, intervenţia participanţilor şi discuţiile libere.

În cursul anului trecut, CCIA Timiș a organizat în cadrul programului de informare și instruire a firmelor cu privire la reglementări europene și naţionale, în colaborare cu instituții ale administrației publice centrale și locale, firme de consultanță, ONG-uri, alte entități, un număr de 20 de seminarii tematice, la care au participat peste 1500 agenți economici.

Acțiunile derulate anul trecut împreună cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a reunit peste 300 de agenți economici. Participarea este gratuită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.