5.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Reduceri de personal la o companie care deține restaurante și în Timișoara

Potrivit CNN, conducerea corporației intenționează să anunțe o decizie cu privire la numărul de angajați care vor fi disponibilizați până la începutul lunii aprilie.

Conducerea McDonald’s Corporation intenționează să efectueze reduceri de personal, transmite CNN, care citează dintr-o scrisoare către angajați, trimisă de directorul executiv al corporației, Chris Kempchinski.

Potrivit acestuia, conducerea McDonald’s intenţionează să „evalueze importanţa menţinerii anumitor posturi şi a personalului acestora”, pe baza cărora se vor lua „decizii dificile”.

„Prioritatea unor inițiative va fi redusă, iar unele vor fi complet eliminate. Acest lucru ne va ajuta să creștem mai repede prin reducerea cheltuielilor globale și eliberarea resurselor pentru investiții în creștere„, a transmis CNN, citându-l de directorul corporației.

Canalul TV de știri nu a precizat câți angajați ai McDonald’s ar putea fi disponibilizați. Potrivit acestuia, conducerea corporației plănuiește să anunțe decizia până la începutul lunii aprilie.

În total, potrivit CNN, aproximativ 200 de mii de oameni lucrau în birourile McDonald’s din întreaga lume și în restaurantele deținute direct de companie, la sfârșitul anului 2021. Restaurantele în franciză aveau peste 2 milioane de angajați în întreaga lume la acel moment.

Sursa: https://adevarul.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL | FOTO-VIDEO

Președintele Camerei Deputaților și șef al PSD Timiș, Alfred Simonis, și-a depus, vineri, candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL la...

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara | FOTO-VIDEO

Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat...

Citește și :