0.1 C
Timișoara
sâmbătă 18 ianuarie 2025

„Război în Banat“ și „Cenăzeanul – 25 de ani“ ale scriitorului Dușan Baiski au pornit la drum

La sediul Uniunii Scriitorilor din Timișoara, la sala Orizont, a avut loc vineri un eveniment care leagă din nou soarta unui mic târgușor de pustă cu firul atât de trainic al culturii serioase.

Prolificul publicistul Dușan Baiski, cel care se luptă cu morile de vânt pentru a merge mai departe proiectul său de suflet Banattera, aduce noi volume în fața publicului.

Una din preocupările scriitorului este cea de cercetător asiduu al arhivelor de tot felul, de unde ochiul și simțul său format reușește să descopere frânturi de mare valoare istorică. Acestea spuse, împreună cu harul în ale condeiului au dus la un interesant volum despre „Război în Banat“. Subiectul este vast și invită la meditații despre soarta generațiilor pierdute în conflagrațiile pornite de alții. Ca de obicei, cei mulți și simpli rămân să tragă ponoasele unor astfel de aventuri belicoase.

dusan baiski (1)

Tot cu acest prilej au fost lansate cele mai noi contribuții ale autorului la revista de istorie și largă cultură ce apare de decenii în comuna Cenad. Parcă este în firescul lucrurilor ca acolo unde cu un mileniu în urmă exista o bibliotecă să se continue lucrul cu slova scrisă.
Atât „Război în Banat“ cât și volumul „Cenăzeanul – 25 de ani“ au apărut recent, la prestigioasa editura timișoreană „Artpress“ cunoscută pentru calitatea tipăriturilor sale. Iar dacă a venit rândul Cenadului să fie dezbătut în public, au fost aduse și cele mai noi numere ale revistei locale „Cenăzeanul” și a revistei trimestriale de istorie „Morisena”.
Rând pe rând scriitorii Cornel Ungureanu, Alexandru Ruja, Ion Marin Almăjan au scos în evidență calitățile literare dar și acuratețea informațiilor din cele două volume diferite ca temă dar atât de unitare în demersul de a restaura adevărul celor întâmplate mai demult sau mai recent.

Istoricii Vasile Dudaș și Ioan Hațegan au pus în contextul științific cele relatate cu mijloace literare.

De admirat faptul că în acestă perioadă când toate autoritățile sunt strâmte la pungă atât Primăria Cenad cât și Consiliul Local Cenad sunt dispuse să sponsorize încă un act de cultură reală ca editarea acestor volume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Expoziție ,,Eva’’ de Mátyás László la Galeria Brăteanu își așteaptă vizitatorii

Galeria de artă Brăteanu a găzduit vernisajul expoziției de pictură, desen şi modelaj ,,Eva’’ a artistului vizual Mátyás László. Printre distinşii invitați s-au...

Sărbătoare la Academia Română – filiala Timișoara Modernitate și tradiție în istoria literară de Ziua Culturii Naționale / FOTO-VIDEO

La sediul Academiei Române, filiala Timișoara, amiaza de vineri 17 ianuarie a fost dedicată Zilei Culturii Naționale. Deși, îndeobște, această zi este programată să...

Citește și :