Ranger Junior în Munții Țarcu 2023

134

Așteptat cu nerăbdare de către copiii si profesorii din școlile din comunitățile învecinate Munților Țarcu, în perioada aprilie – septembrie 2023 se desfășoară ediția a 9-a a proiectului Ranger Junior în „Situl Natura 2000 Munții Țarcu”, desfăşurat de Asociaţia Altitudine Filiala Banat. Proiectul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi unele firme comerciale.

Asociația Altitudine Filiala Banat anunță cu bucurie reluarea activităților Ranger Junior în Munții Țarcu, inițiate în anul 2011.
Prin acest proiect se dorește o abordare inovatoare a educației pentru mediu, apropierea copiilor de natură prin activități care îmbină drumețiile în natură cu activități de cercetare folosind tehnologii moderne, joaca cu lecțiile de programare cu senzori și plăci Arduino, gândirea critică cu conşientizarea importanței naturii în viața oamenilor, atât a comunităților învecinate Munţilor Ţarcu, cât și a locuitorilor din orașe. Asociația este susținută în aceste activități de educație experiențială de voluntari din partea Asociației Părinți în Dialog din Timișoara.

30 de elevi din Timișoara și din comunitățile învecinate Sitului Natura 2000 Munții Țarcu vor participa la lecții practice și măsurători pe teren, prin care să studieze comparativ, în Timișoara și în aria naturală protejată, câțiva indicatori de calitate a aerului, apei și solului și să înțeleagă efectele pe care le au asupra sănătății noastre.
Se va realiza o mica stație de analiză a aerului, folosind senzori dedicați pentru monoxid si dioxid de carbon, benzen, fum, metan si propan. Pentru calitatea apei se vor măsura 14 indicatori și factorii care influențează variația lor și se vor analiza cum este afectat mediul natural de către aceștia. Elevii vor fi îndrumați în activități de către specialiști de la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din Timișoara, iar la final vor analiza și interpreta datele alături de specialiști de la Agenția de Protecție a Mediului Caraș Severin, pentru a conștientiza importanța protejării mediului natural și impactul direct pe care îl are asupra vieții oamenilor.
În proiect se vor mai organiza acțiuni de igienizare în Situl Natura 2000 Munții Țarcu, excursii, recondiționarea traseelor tematice „La Mesteceni” din Poiana Mărului și „În Căutarea Acvilei de Munte” amplasat pe trasetul turistic spre stația meteorologică Cuntu. În aceste activități vor avea sprijinul voluntarilor de la Clubul de Turism Concordia Lugoj.

Tradiționala și mult asteptata tabără „Ranger Junior în Munții Țarcu” va avea loc între 15-19 iunie, la pensiunea Vila Dor în Poiana Mărului. 20 de elevi de la școlile implicate în proiect vor avea parte de experiențe de neuitat în natură: jocuri, ateliere de creativitate, tiroliană și cățărat, drumeții și multă voie bună.

În acest proiect sunt implicați elevi de la școlile partenere Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” Teregova, Școala Gimnazială Armeniș, Școala Gimnazială Zăvoi și Școala Gimnazială Gheorghe Frățilă din Glimboca.
În ediţiile anterioare ale proiectului peste 2250 de elevi au participat la excursii, ateliere, prezentări, concursuri despre Situl Natura 2000 Munții Țarcu în școli și în natură. De asemenea, 230 de elevi au participat la tabere Ranger Junior în Munții Țarcu, 8 dintre ei reprezentând chiar Situl Natura 2000 Munții Țarcu la Taberele Internaționale ale Rangerilor Juniori organizate de către Federația Europarc în diferite parcuri naționale din Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.