19.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Raed Arafat: Este posibil ca săptămâna viitoare să fie decisă prelungirea cu încă o lună a stării de urgență

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat sâmbătă că este foarte posibil ca starea de urgenţă decretată în contextul pandemiei de coronavirus să fie prelungită cu încă o lună, iar decizia ar putea fi luată în cursul săptămânii viitoare.

„Dacă vorbim de starea de urgenţă, este foarte posibil să ajungă să fie prelungită încă o lună. Este posibil acest lucru şi poate această decizie va fi luată în cursul săptămânii viitoare, înainte să ajungem la data limită a stării de urgenţă”, a declarat Raed Arafat, într-o intervenţie telefonică la postul Digi 24, citat de Agerpres.

De asemenea, oficialul MAI a fost întrebat cât crede că va mai dura starea critică în România privind epidemia de COVID-19.

„Starea critică, să zicem, depinde pentru că aţi văzut, în unele ţări a urcat şi după aceea a început coborârea foarte rapid. În alte ţări s-a menţinut. Este foarte greu să speculăm acest lucru. Dar nu cred că vom ieşi din starea aceasta de combatere a virusului înainte de sfârşitul lunii mai. Adică dacă chiar începe să scadă, va fi o perioadă continuă de combatere până să spunem că a trecut şi să ne relaxăm cu toate măsurile pe care le luăm”, a menţionat Raed Arafat.

El a adăugat că este posibil ca măsurile privind combaterea noului coronavirus să fie relaxate în luna iunie, însă acest lucru depinde în primul rând de cum va evolua situaţia epidemiei la acea dată.

„Orice este posibil, nu pot să afirm acest lucru (că măsurile se vor relaxa în luna iunie n.red), depinde cum va evolua situaţia. Este greu de răspuns la astfel de întrebări şi prefer să nu dau date, să nu dau zile, să nu dau luni, depinde foarte mult cum va evolua”, a mai spus secretarul de stat în MAI.

Starea de urgenţă a fost decretată de preşedintele Klaus Iohannis în data de 16 martie, pentru o perioadă de 30 de zile.
Sursa: TVR

Alte subiecte :

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Încă o veste bună pentru transportul școlar verde din județ

După ce, la începutul săptămânii, s-a semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice prin PNRR, Consiliul Județean Timiș a...

Citește și :