Puțini bicicliști amendați la Timișoara câștigă procesele împotriva Poliției Locale

192

A devenit o practică, în ultimii ani, ca bicicliștii amendați de Poliția Locală Timișoara pentru că circulă în zona pietonală, să conteste sancțiunile în instanță. Datele autorităților arată însă că puțini câștigă.

”În ultima perioadă s-a constatat o scădere semnificativă a unor astfel de încălcări ale legislației, dar, cu toate acestea, au mai fost întâlnite astfel de situații. Menționăm că din numărul total de sancțiuni aplicate pe această linie, respectiv 2109 sancțiuni în perioada 2015-2018, doar 140 au fost contestate în instanță de cei care au fost sancționați. Dintre acestea, 118 au fost soluționate deja de instanță, 97% fiind câștigate de Poliția Locală și doar 3% au fost câștigate de contravenienți, din cauza unor erori cum sunt completarea unor date greșite în procesele verbale și într-un caz lipsa unui indicator pe strada pe care s-a intrat în zona restricționată”, trasmite Poliția Locală Timișoara.

Bicicliștii trebuie să știe că în zona centrală nu se poate circula peste tot pe două roti, iar amenzile pot ajunge la peste 1100 de lei.

”Măsura restricționării circulației bicicletelor în zona pietonală a Timișoarei s-a luat ca urmare a faptului că unii bicicliști au circulat cu viteză foarte mare printre timișorenii care merg la plimbare pe jos în zonele pietonale, fiind expuși la pericole în special copiii și persoanele în vârstă”, spun autoritățile.

Polițiștii locali nu sunt cu ochii numai pe bicicliști, ci și pe șoferii care își lasă mașinile pe piste, pe liniile de tramvai sau în zonele pietonale. În ultimele două luni, polițiștii locali pe segway-uri au aplicat aproape 1.300 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto depistați cu autovehiculele staționate pe pistele pentru bicicliști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.