PSD Timiș, nu ți-e jenă să mergi la miting?

1492

Organizarea mitingului PSD de la București pentru apărarea statului de drept seamănă, tulburător, cu ceea ce comuniștii au numit, cu o formulă absurdă, „lupta pentru pace”. Asta fiindcă, ați înțeles, pentru pace nu se luptă fiindcă pacea e chiar starea de non-luptă.

De câte ori vine vorba despre „lupta pentru pace”, mă gândesc la unul dintre regretații mei prieteni, Radu Todoran. În anii ’90, Radu mi-a adus în dar o casetă cu cântece irlandeze pe a căror coperta interioară a transcris, în semn de dedicaţie, un grafitto citit în toaleta unui pub irlandez din Aachen: „Fighting for peace is fucking for virginity!”. Dacă nu ați înțeles, traduc cu pudoare așa: „A lupta pentru pace e ca și cum ai copula pentru virginitate”.

Așadar, cu câteva zile înaintea mitingului PSD de la București, sper că organizația PSD Timiș să nu participe la această mascaradă. Sau să dea un mic semn că nu participă cu însuflețire la o asemenea mascaradă. De ce sper asta? Mai întâi, dintr-un motiv de mândrie regională. În virtutea căreia – dacă ar fi să îl parafrazez pe Lucrețiu Pătrășcanu – înainte de a fi antipesedist, sunt bănățean. Ați ghicit, mă refer acum la reacția PSD Timiș la mazilirea lui Sorin Grindeanu. Atunci când pesediștii timișeni păreau că îl susțin în bloc pe Grindeanu până în pânzele albe. Dezamăgirea ce a urmat explică puterea acestei structuri care este PSD-ul: Grindeanu s-a dat pe brazdă (a fost dat pe brazdă!), iar „curajoșii” care își apărau șeful în funcție, acum pupă inelul călăului. Adică se gudură pe lângă Dragnea. Și acceptă nu să meargă la miting, ci să fie târâți acolo.

Dacă vă întrebați ce treabă am eu cu povestea asta a lașității pesediste, am să vă spun un lucru ce va enerva antipesediștii: eu chiar cred că și în PSD există nenumărați oameni care cred cu sinceritate în acest partid. De fapt, ca să spun așa, se simt cu sinceritate protejați. Dar asta are prea mică importanță. Fiecare decide pentru sine cum știe mai bine. Al doilea lucru care mă îngrijorează se referă la ceea ce aș numi „sindromul Candiano-Popescu”. Un personaj ce ilustrează perfect oportunismul și lipsa de caracter a unor politicieni. Vă reamintesc, Candiano-Popescu este ridicolul personaj (de altfel, i se spunea Nebunul!) care a proclamat, în noaptea de 8 spre 9 august 1870, Republica de la Ploiești. De fapt, el făcea parte dintr-un complot de răsturnare a regelui Carol pus la cale de liberali, tocmai cei care îl aduseseră în țară pe domn. Numai că liberalii erau nemulțumiți că regele nu le dădea guvernul, așa că au decis să răstoarne monarhia și să provlame republica. Numai că răzmerița nu a izbucnit decât la Ploiești, în celelalte orașe neîntâmplându-se nimic. Candiano-Popescu a fost arestat, judecat și, achitat. Probabil că Binomul funcționa și atunci…

În fine, ca ridicolul să fie total, în 1880, Alexandru Candiano-Popescu a devenit aghiotantul regelui Carol I al României, funcţie pe care a exercitat-o, cu patos, vreme de 12 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ