Propuneri liberale pentru Dumbrăvița

216

În ședința de ieri a Consiliului local Dumbrăvița, grupul PNL a susținut pentru bugetul local trei proiecte esențiale pentru dezvoltarea comunei. Sunt principalele solicitări ale cetățenilor pe care am decis să ni le asumăm și să le susținem ca amendamente.

„O comună cât un oraș are nevoie de un liceu teoretic pentru ca elevii să nu mai fie obligați să facă naveta zilnic până în Timișoara. De aceea, considerăm că Primăria trebuie să aloce suma necesară pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construcția unui liceu teoretic în comuna Dumbrăvița, în zona stadion. Legătura cu drumurile de mare viteză spre vest este un factor determinat pentru dezvoltarea Parcului Industrial, care poate deveni sursa importantă de creștere a bugetului local. În acest sens vom susține alocarea sumei necesare pentru demararea unui studiu de fezabilitate, în vederea realizării unui drum colector în proximitatea centurii ocolitoare a municipiului Timișoara. Traseul acestuia va fi cuprins între intersecția centurii cu DJ 691 ( sens giratoriu Gazprom) și cea cu E671 (sens giratoriu Mahle)”, susţine grupul PNL din CL Dumbrăviţa.

Una dintre problemele majore ale locuitorilor din Dumbrăvița este presiunea apei pe timp de vară. „Este o chestiune de strictă necesitate care trebuie rezolvată urgent pentru că din punctul nostru de vedere, în anul 2022, în cea mai mare comună periurbană din Timiș, este rușinos să discutăm încă de calitatea slabă a unor utilități. Soluții există și de aceea, vom susține realizarea a 4 foraje în anul 2022 in speranța atenuării problemelor legate de presiunea apei în comuna Dumbrăvița. Avem încredere că actuala conducere a Primăriei Dumbrăvița cat si Consiliul Local vor înțelege că proiectele pe care le susțin consilierii PNL înseamnă o viziune administrativă pe termen lung, menită să contribuie semnificativ la creșterea calității vieții pentru fiecare cetățean al comunei”, au mai susţinut liberalii din comuna din apropierea Timişoarei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.