Proiect de lege: liderii de sindicat nu vor mai putea fi membri de partid

70
Deputatul PNL Sebastian Burduja anunţă, în contextul grevei de la STB organizate de sindicatul reprezentativ condus de consilierul PSD Vasile Petrariu, depunerea unei propuneri legislative care prevede că liderii de sindicat nu vor mai putea fi membri de partid. Parlamentarul arată că este un conflict de interese evident ca aceeaşi persoană să facă şi politică de partid, ca membru sau ca ales public, şi să reprezinte şi interesele partenerilor sociali.
Proiectul vizează completarea legii 62/2011 pentru dialogul social cu două alineate noi (la art. 8 pentru sindicate, respectiv art. 63 pentru patronate), care să stipuleze că persoanele alese în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale şi patronale nu pot avea calitatea de membru al unui partid politic, pe durata exercitării mandatului lor.
”Greva de la Societatea de Transport Bucureşti (STB) a pus pe tapet o problemă sistemică a României, care are nevoie de o soluţie urgentă şi de bun simţ. Milioane de bucureşteni au fost ţinuţi ostatici de orgolii politice care au plecat, în mod evident, de la o persoană aflată într-o incompatibilitate flagrantă: angajat al companiei, lider sindical, membru al unui partid politic, consilier general ales pe listele aceluiaşi partid.
Situaţia de la STB nu este, din nefericire, singulară. Luaţi marile companii de stat, cu puţine excepţii, şi veţi descoperi un ghem de interese politice şi financiare în jurul sindicatelor. În loc să apere drepturile angajaţilor, cei care au capturat aceste organizaţii, de altfel utile şi legitime într-un stat democratic, îşi urmăresc cu cinism doar propria agendă. Cine suferă consecinţele? Chiar angajaţii acestor companii şi, la urma urmei, fiecare cetăţean român care îşi plăteşte taxele şi impozitele. E timpul să tăiem acest nod gordian”, a transmis deputatul, într-un comunicat citat de News.ro.
El consideră că este un conflict de interese evident: aceeaşi persoană să facă şi politică de partid, ca membru sau ca ales public, să reprezinte şi interesele partenerilor sociali. ”Voi propune colegilor parlamentari scoaterea în afara legii a acestor situaţii, atât pentru conducerile sindicatelor, cât şi pentru conducerile patronatelor. Nu cred că cineva se poate opune unei asemenea propuneri de bun simţ, dar vom vedea la votul din comisii şi din plen,” a declarat Sebastian Burduja.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.