Primul festival de artă cu şi despre refugiaţi din Timişoara

268

Sâmbătă, 13 mai, în oraşul de pe Bega, Centrul AIDRom Timişoara în parteneriat cu Institutul Intercultural Timişoara şi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (U.N.H.C.R.), reprezentanta în România, organizează un eveniment de artă cu şi despre refugiaţi: “Timişoara Refugee Art Festival”.

La finele anului 2016, în România se aflau înregistraţi 3.029 de refugiaţi. Conform statisticilor Inspectoratului General pentru Imigrări, la 30.12.2016 în judeţul Timiş existau înregistraţi 208 refugiaţi, cu un permis de şedere valabil.

15 tineri refugiaţi din Irak, Siria şi Afganistan, stabiliţi în Timişoara, cu vârste între 11 şi 26 de ani, au participat, alături de 15 tineri români, timp de 4 luni, în perioada ianuarie – aprilie 2017, la ateliere săptămânale de teatru, film, muzică şi pictură, cu obiectivul de a aduce migranţii împreună cu localnicii şi de a descoperi similitudini, mai degrabă decât diferenţe.

Flavius Ilioni Loga, Coordonator AIDRom Timişoara: “Artă ne uneşte pe toţi. Tinerii participanţi au parcurs împreună o călătorie interesantă în aceste 4 luni şi au descoperit că fie că sunt din Siria, Afganistan, Timişoara sau Republica Moldova, au multe în comun. Tinerii refugiaţi, în pofida istoricului pentru care au plecat din ţară de origine, îşi dorsc să lase trecutul în urmă. Iar arta face exact acest lucru: îi uneşte pe oameni”.

Iniţiativa face parte în proiectul “NiCER – Metode Inovative de Integrare a Tinerilor Refugiaţi”, finanţat de Comisia Europeană şi implementat în Timişoara de AIDRom şi Institutul Intercultural Timişoara. Proiectul este reprodus în 6 oraşe europene partenere: Roma, Bruxelles, Sevilla, Liverpool, Nicosia, Berlin.

Timisoara Refugee Art Festival are umatorul program: Sâmbătă, 13 mai – Proiecţie de scurt metraje, Cafeneaua Ambasada, ora 11:00 – 17:00; Sâmbătă, 13 mai – Performance „Identic vs Identitate”, Cafeneaua Ambasada.

festival-refugiati-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.