2.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Primii refugiaţi relocaţi în România ajung în 3 martie – vezi unde!

Joia viitoare, în 3 martie, primii 11 refugiaţi relocaţi în România vor ajunge în ţara noastră, anunţă Inspectoratul General pentru Imigrări. „Cota” care ar reveni ţării noastre este de 6.205 refugiați, în următorii doi ani.

Aceşti cei dintâi refugiaţi, dintre cei „alocaţi” României, vor fi îndrumaţi spre centrul de cazare și proceduri pentru solicitanți de azil din Galați, transmite www.euractiv.ro. România s-a angajat, voluntar, să primească 1.705 refugiați în 2016 și 2017. Votul din consiliul JAI face ca alți 4.500 de refugiați să fie trimişi în țara noastră în aceeaşi perioada, deşi România nu a fost de acord cu acest mecanism al „cotelor” de refugiaţi.

Inspectoratul General pentru Imigrări nu a dat detalii despre țările de origine ale acestor refugiați, în cadrul dezbaterii desfășurate marţi la sediul Reprezentanței Comisiei Europene de la București.

Aproape o sută de cereri de azil, de la începutul anului

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au înregistrat, de la începutul anului şi până în prezent, 96 de cereri de azil. Principalele state de provenienţă sunt Pakistan, Siria şi Irak. Solicitanţii sunt, majoritatea, bărbaţi în putere, cu vârste între 18 şi 34 de ani.

În România se recunoaşte statutul de refugiat, la cerere, cetăţeanului străin care are temeri de a fi persecutat, în ţara sa, pe motive de rasă, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţă la un anumit grup social. Ceea ce l-a alungat din ţara sa poate fi condamnarea la pedeapsa cu moartea, torturile, tratamentele sau pedepse inumane ori degradante sau o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate, în situaţii de conflict armat intern sau internaţional, dacă solicitantul este civil, precizează autorităţile române.

În prezent, în România sunt înregistraţi aproximativ 2.600 de beneficiari ai unei forme de protecţie internaţională. Cererile de acordare a unei forme de protecţie sunt analizate de către ofiţeri special desemnaţi din cadrul centrelor regionale de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil. Unul din aceste centre se găseşte la Timişoara.

Alte subiecte :

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Campusul pentru învățământ dual face un pas înainte

Primăria Timișoara a semnat contractul de proiectare - faza SF pentru realizarea investiției „Campusul regional integrat pentru învățământ dual Vest Timișoara”....

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :