9.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz: „Am obținut cea mai mare finanțare europeană din istoria orașului” VIDEO

Primăria Timișoara a primit prin PNRR o finanțare de peste 300 milioane de lei, bani care vor fi folosiți pentru achiziționarea de mijloace de transport în comun noi.

”308 milioane de lei cu care vom cumpăra 55 de vehicule de transport în comun 100% electrice.

Modernizăm cu bani europeni întreaga flotă de transport în comun a Timișoarei, un efort fără precedent. În total, din bani europeni, vom avea 150 de vehicule noi, electrice, confortabile, care vor circula pe străzile orașului în următorii ani.

„Aseară am primit o veste bună din partea Ministerului de Dezvoltare. Ne-au comunicat că au aprobat cea mai mare finanțare europeană din istoria Timișoarei, care va presupune schimbarea flotei de transport în comun. Se vor primi 308 milioane de lei prin PNRR. Este cam un sfert din finanțarea totală propusă pe această linie”, spune primarul Timișoarei Dominic Fritz.

Conform edilului, se vor achiziționa 55 de mijloace de transport în comun noi, pe lângă proiectele care sunt deja în curs. În total, flota Timișoarei va avea 150 de mijloace de transport în comun electrice noi.

„O să cumpărăm 55 de mijloace de transport electrice: 30 autobuze, 17 tramvaie și 8 troleibuze, în plus de cele 44 autobuze primite și cele 23 tramvaie achiziționate și mai avem un proiect de troleibuze noi de depus prin PNRR.

Vom avea 150 de mijloace de transport noi, toate electrice. Acest lucru schimbă radical fața transportului în comun și devine coloana vertebrală a orașului. Orice oraș face față traficului dacă investește în confortul transportului în comun. Știm că aglomerația este o problemă a timișorenilor”, a mai spus Fritz.

Urmează să fie semnat contractul de finanțare. Până la finalul anului viitor vor apărea primele mijloacele de transport în comun. Se caută o clauză cu cei de la Bozankaya pentru a furniza tramvaiele pe care Primăria are de gând să le achiziționeze. Contractul cu turcii de la Bozankaya a fost semnat în 26 iulie 2019, de fosta administrație a orașului. Era pentru cel puțin 16 tramvaie noi, dar primăria a obținut în cele din urmă fonduri europene pentru 21 de tramvaie. Un tramvai nou a fost achiziționat 11,58 de milioane de lei bucata și o capacitate pentru 200 de călători. În plus, autonomia lor este mult mai ridicată.

Alte subiecte :

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

UVT organizează workshop-ul „EACH Eviden – Academia Collaboration Hub”

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Matematică și Informatică, consecventă în acțiunile sale de promovare a parteneriatelor cu mediul de business,...

Citește și :