Primarul Devei a trimis premierului Dăncilă o scrisoare referitoare la situaţia termocentralei Mintia

85

Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a transmis marţi o scrisoare premierului Viorica Dăncilă şi miniştrilor Energiei, Anton Anton, şi Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în care îşi exprimă ‘profunda îngrijorare’ faţă de situaţia critică în care se află termocentrala de la Mintia.

În acest context, edilul local a solicitat Guvernului să analizeze ‘cu maximă responsabilitate’ situaţia producătorului de energie electrică, având în vedere impactul pe care îl are funcţionarea termocentralei în plan economic şi social.

De asemenea, Florin Oancea solicită o întrevedere cu premierul pentru identificarea soluţiilor care ar putea duce la continuarea activităţii termocentralei Mintia, mai ales că aceasta produce şi agentul termic primar pentru încălzire şi apă caldă în Deva.

„Vă învederez că 4.700 de locuinţe din municipiul Deva, mai multe unităţi de învăţământ, precum şi Spitalul Judeţean Hunedoara sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare. Toate acestea vor rămâne fără căldură şi apă caldă, în condiţiile în care activitatea termocentralei încetează. Ne îngrijorează şi faptul că 700 de angajaţi ai acestei întreprinderi riscă să rămână fără locuri de muncă!”, se arată în textul scrisorii semnate de primarul municipiului Deva.

Edilul local mai arată că Primăria şi Consiliul Local Deva au venit deja în sprijinul termocentralei cu măsuri concrete, menite să asigure continuitatea activităţii acestui agent economic.

Sursa – agerpres.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.