Primarii din GRAL s-au întâlnit la Timișoara cu Călin Popescu Tăriceanu

78

La întâlnire au participat din partea ALDE, președintele Călin Popescu Tăriceanu, deputatul Marian Cucşa, președintele ALDE Timiș, secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu și europarlamentarul Norica Nicolai-președintele Consiliului Național ALDE iar din partea GRAL, majoritatea primarilor au fost PNL, în număr de cincisprezece dar și edili șefi de la alte partide.

Discuțiile au fost constructive, s-au axat pe problemele cu care se confruntă aceștia în administrațiile locale, dar și pe teme politice, în mod special despre alegerile europarlamentare și prezidențiale.

Deputat Marian Cucşa, președintele ALDE Timiș: „Mă bucură deschiderea și abordarea directă a primarilor cu care ne-am întâlnit, apreciez faptul că aceștia sunt determinați să dezvolte comunitățile pe care le reprezintă și fac o evaluare acurată și pragmatică a parlamentărilor și a liderilor politici. Aceeași deschidere au avut-o și la abordarea subiectelor politice, lucru care nu poate decât să mă bucure și sunt convins că vom avea o colaborate solidă și serioasă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.