15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Primăria unui mare oraș din vestul țării oferă localnicilor măști la un preț rezonabil

Primarul Ilie Bolojan a susținut azi, 27 aprilie, o declarație de presă în care a prezentat situația economică a orașului, în contextul scăderii veniturilor din cauza pandemiei Covid-19.

 

În deschidere, primarul Ilie Bolojan a prezentat câteva măsuri luate pentru combaterea pandemiei cu coronavirus, printre care cele mai importante sunt asigurarea de materiale sanitare pentru personalul medical care se află în linia I, asigurarea de termometre digitale pentru companiile orădene, apoi achiziția celui de-al doilea aparat de testare PCR, care împreună cu primul aparat ridică capacitatea de testare la cca 450 de teste/zi. Acum se are în vedere extinderea testărilor, astfel încât să poată fi testate toate persoanele vulnerabile, cum sunt cele de la căminele de bătrâni, cei care lucrează pentru aceste persoane, precum şi cei care ies din carantină.

 

Măşti în farmacii, la preţ de cel mult 3 lei

 

O altă măsură foarte importantă este încheierea unui parteneriat cu Colegiul Farmaciștilor din județul Bihor, în baza căruia prin intermediiul farmaciilor din Oradea și a celor din zona metropolitană se pun la dispoziția cetățenilor măşti la prețuri rezonabile.

 

„Așadar prin intermediul unui importator de măști din județul Bihor, începând de mâine dimineață, vor fi puse în vânzare în farmacii măști la un preț de cel mult 3 lei/bucată. Nici acesta nu e un preț scăzut, dar este mult mai bun decât prețurile din ultima perioada de 5 – 8 lei/o mască. Aceasta este situația pe care o avem și în care, așa cum se știe, prețurile la materiale sanitare au explodat”, a precizat primarul Ilie Bolojan.

 

Primăria susține cumpărarea de tablete pentru cca 400 de copii care nu au acces la învățământul online

 

Legat de desfășurarea școlii în mediul online și de lipsurile constatate, primarul a spus: „Am primit o situație de la Inspectoratul Școlar Județean din care rezultă că aproape 400 de copii din Oradea nu pot beneficia de predarea online, întrucât au o situație materială care nu le-a permis părinților să le cumpere tablete sau calculatoare, prin urmare am decis să alocăm o sumă de cca 80.000 de euro școlilor din Oradea pentru ca acestea să achiziționeze tablete și să le pună la dispoziția copiilor în cursul acestei săptămâni, astfel încât de săptămâna viitoare și acești copii să poată beneficia de cursurile online pe care școlile din Oradea le organizează în această perioadă.”

 

Situația economică a orașului Oradea

 

În ceea ce privește situația economică a orașului Oradea primarul a spus: „Așa cum se știe veniturile unui oraș depind de situația economică a orașului respectiv și de veniturile locuitorilor săi. Datorită situației actuale și veniturile orașului Oradea au scăzut foarte mult, întrucât cea mai mare parte din veniturile noastre proprii provin din impozitele pe salarii. Astfel, în cursul lunii martie, ca urmare a deciziilor guvernamentale, a blocajului socio-economic am avut peste 10.000 de orădeni în șomaj tehnic, iar în cursul lunii aprilie peste 20.000 de oameni în acestă situație, deci putem spune că peste 20% din forța de muncă din Oradea este în șomaj. Estimăm că în cursul lunii următoare, acest număr se va reduce la jumătate, și treptat, treptat din luna iunie încolo, șomajul va scădea și se va apropia apoi, către finalul anului, de rata cunoscută anterior. Ca urmare a acestui fapt, cu cel puțin 3 milioane de euro vom încasa mai puțin în aceste câteva luni de zile, față de suma pe care ne-am programat-o de 50 milioane de euro”.

 

De asemenea, datorită măsurilor care au fost adoptate, veniturile orașului provenite din închirieri au scăzut destul de mult, la fel cele din parcări, dar și alte venituri din impozitele pe proprietăți, din taxele plătite de firme.

 

„Toate acestea fac ca veniturile să scadă într-o variantă optimistă cu 5 milioane de euro, iar într-o variantă pesimistă 9 milioane de euro. Prin urmare, ne-am diminuat cheltuielile cu valoarea maximă, deci cu 9 milioane de euro, păstrând o rezervă de câteva milioane pentru cazul în care lucrurile se vor îmbunătăți. Aceste reduceri de cheltuieli vor avea efect în primul rând asupra investițiilor pe care Primăria Oradea le derulează anul acesta, dar și asupra cheltuielilor de funcționare”, a completat primarul Ilie Bolojan.

 

Printre investițile care vor fi afectate se numără programul de reabilitare a fațadelor, care va avea alocată o sumă mult mai mică, apoi unele lucrări de asfaltare a străzilor din cartierele noi, care vor fi amânate pe anul viitor, iar la final de an se va încerca probabil amânarea pe anul 2021 a anumitor lucrări și a anumitor plăți.

 

În felul acesta, în lunile următoare toate proiectele europene pe care Primăria Oradea le are câștigate vor fi derulate cu viteză maximă, în așa fel încât să se mențină absorbția de bani europeni la un nivel cât mai ridicat posibil.

 

Sursa: Oradea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Citește și :