-2.9 C
Timișoara
luni 4 noiembrie 2024

Primăria Timișoara, zguduită de acuzații grave în dosarul angajărilor frauduloase din vremea primarului Robu!

Două angajate ale Primăriei Timișoara, cercetate de DNA, la plângerea primarului Dominic Fritz, pentru implicarea într-o schemă de fraudare a concursurilor de angajare, au încheiat cu procurorii DNA acord de recunoaștere a vinovăției.

Elena Daniela Adam și Bianca Simona Vetrovetz au fost condamnate la câte un an de închisoare cu suspendare după ce au recunoscut că, la cererea șefei de la Resurse Umane, Rodica Aurelian, au scris lucrările a cinci, respectiv nouă candidați agreați. Printre beneficiarii falsurilor a fost și un candidat pentru o funcție de director. E vorba de Florin Răvășilă, fost director al Direcției Clădiri, Terenuri si Dotări Diverse – I Est în mandatul lui Nicolae Robu, despre care procurorii spun că nu a avut nicio implicare în trucarea concursurilor.

„Declarații ample și complete”

Bianca Simona Vetrovetz, una dintre funcționarele care a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, a povestit cu lux de amănunte cum funcționa schema de fraudare a concursurilor de angajare, coordonată de fosta șefă a Resurselor Umane din Primăria Timișoara, transferată după alegerea lui Dominic Fritz la Primăria Otelec. De altfel, Vetrovetz a depus și un denunț, devenind colaborator cu identitate reală al DNA și oferind „declarații ample și complete”.

„Trebuie să o scrii tu ca să treacă”

Bianca Simona Vetrovetz a arătat în denunțul depus la DNA că s-a angajat în Primăria Timișoara în 2018 pe o perioadă determinată, devenind subalterna șefei de la Resurse Umane. La scurt timp după ce Vetrovetz s-a angajat, socrul său s-a înscris la concurs pentru un post de funcționar.

„Chiar în ziua în care a avut examenul, spre sfârșitul programului, șefa mea mi-a spus să rămân puțin peste program întrucât ‹are o treabă cu mine› și ‹vrea să vorbească cu mine›. După ce s-a terminat programul, m-a chemat la birou la ea și mi-a spus că ea ‹a evaluat lucrarea socrului meu› și că ‹nu o să ia notă de trecere›, după care mi-a spus direct ‹îți dau un set de foi albe, trebuie să o scrii tu ca să treacă›”, a declarat funcționara la DNA.

„Nimeni, niciodată, nu trebuie să afle”

Funcționara care a încheiat acord de recunoaștere cu DNA a mai declarat că „nu a îndrăznit” să o înfrunte pe șefa ei și să îi ceară lucrarea socrului pentru a se convinge că nu o să treacă, mai ales că „i-a zis pe un ton autoritar”.

„M-am dus, am scris ce mi-a spus ea, i-am dus lucrarea pe care am scris-o, i-am dat-o ei, după care ea mi-a spus atunci, pe un ton categoric, că ‹absolut nimeni nu trebuie să afle despre asta, nici acuma și niciodată, orice s-ar întâmpla, ce s-a întâmplat aici, aici rămâne, nimeni niciodată nu trebuie să afle›. Drept urmare, eu nu am vorbit și nu am spus la nimeni nimic, nici măcar familiei mele și nici socrul meu nu a știut ceea ce s-a întâmplat”, a mai declarat Vetrovetz în denunțul de la DNA.

„M-a dominat și m-a manipulat prin tonul ei”

Bianca Simona Vetrovetz a declarat că după acest episod, Rodica Aurelian (proprietară a unui apartament în Tenerife) i-a cerut să scrie lucrările mai multor candidați, inclusiv a lui Florin Răvășilă, care candida pentru un post de director.

„Gândind retrospectiv, îmi dau seama că de fapt ea voia prin aceasta să mă șantajeze în viitor și să aibă control asupra mea. Pur și simplu m-a dominat și m-a manipulat prin tonul ei. Nu puteam să îndrăznesc să zic ceva pentru că dacă îi spuneam ceva, a doua zi rămâneam fără loc de muncă și aveam 2 copii și nu îmi permiteam să rămân fără serviciu. (…) Ulterior, eu mi-am dat seama cât de urât și de murdar a putut să procedeze cu mine”, a mai declarat funcționara, al cărui acord de recunoaștere a fost admis de instanță.

Acuzațiile aduse de DNA

Fosta șefă a Serviciului de Resurse Umane din Primăria Timișoara, Rodica Aurelian, este acuzată de procurorii DNA de mai multe infracțiuni, printre care complicitate la abuz în serviciu, fals, instigare la fals și uz de fals, comise în perioada 2018-2020.

„Suspecta Aurelian Rodica, în calitate de șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, ar fi înlocuit în dosarele de concurs a 10 persoane lucrările predate de acestea cu altele în care erau trecute răspunsurile corecte.Urmarea acestor demersuri a fost faptul că persoanele respective ar fi promovat concursurile și ulterior, prin dispozițiile primarului municipiului Timișoara, care a acționat fără vinovăție, ar fi fost numite în posturi de consilier, inspector de specialitate, director executiv etc”, au anunțat procurorii DNA la momentul unor percheziții realizate în dosar.

Sursa: https://adevarul.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cea mai mare fermă din Europa se deschide în vecinătatea Banatului

O comună din România construiește cea mai mare fermă din Europa. Vor fi locuri de muncă iar tehnologia va fi una foarte modernă. În comuna...

Un bicilist, victima unui accident, în Timiș

Un bicilist cu vârsta de 52 de ani a fost izbit de o mașină pe un drum din Timiș. S-a întâmplat pe DJ 691...

Citește și :