Primăria Timișoara modifică regulamentul privind accesul și staționarea în zonele pietonale

179

Regulamentul privind accesul autovehiculelor în zonele pietonale ale Timișoarei va fi modificat, la propunerea Poliției Locale.

Reprezentanții municipalității anunță că va fi completată hotărârea Consiliului Local privind constatarea și sancționarea contravențiilor, cu reglementări privind autovehiculele care au acces în zonele pietonale. În aceste zone au acces doar șoferii care locuiesc sau care prestează servicii publică în acel perimetru cu avizul Comisie de Circulație.

Noile prevederi interzic staționarea vehiculelor în toate zonele pietonale ale municipiului Timișoara, în afara spațiilor marcate expres de administratorul domeniului public. De asemenea, se interzice oprirea și staționarea vehiculelor pe scuaruri, insule de dirijare a circulației sau pe alte amenajări rutiere care nu sunt destinate opririi și staționării vehiculelor.

Nerespectarea acestor noi prevederi constituie contravenție și va fi sancționată cu amendă contravențională sau, după caz, cu lipire de colante autoadezive pe parbrizele autovehiculelor sau pe caroseria vehiculelor, precum și cu măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Cuantumul amenzilor este între 600-1.200 lei pentru persoanele fizice și 1.500–2.000 lei pentru persoanele juridice.

Spațiile destinate staționării în zonele pietonale și intervalul orar permis vor fi stabilite ulterior aprobării acestui proiect de hotărâre de consiliu local și supuse avizării Comisiei de Circulație.

sursa – radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.