Primar PSD, reținut pentru act sexual cu un minor și pornografie

3664

Alertă! Un primar PSD a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat de pornografie infantilă.

„La data de 25.10.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au efectuat 2 percheziţii pe raza comunei Șotrile, jud. Prahova, dintre care o percheziţie la sediul unei instituţii publice, într-o cauză în care se efectuază cercetări faţă de un suspect, pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă.

În fapt, s-a reținut faptul că în perioada 2016 – 2017, suspectul a început o relație de concubinaj cu o minoră care la acea dată avea vârsta de aproximativ 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar și influențată de autoritatea suspectului.

Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continuie respectiva relaţie, suspectul a început să o șantajeze, amenintând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromițătoare cu caracter pornografic, reperezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinților acesteia în cazul în care nu va continua relația de concubinaj.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice în vederea continuării cercetărilor.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Ploiești.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, anunță DIICOT.

sursa – stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ