Primar din Banat, acuzat că nu și-a plătit impozitele de 8 ani

403

Scandal mare în Consiliului Local Ciclova Română, acolo unde primarul Gheorghe Percea a condus prima şedinţă după o pauză forţată, de un an, timp în care s-a aflat sub control judiciar, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Consilierii din Opoziţie nu au primit cu bucurie decizia instanţei prin care Percea, membru al ALDE, a primit dreptul de a reveni la primărie, scrie argument-cs.ro.

În şedinţă, ei l-au acuzat pe primar că nu şi-a plătit impozitele pe două case, pământ şi maşină, timp de opt ani şi au venit cu acte din care reiese aceste lucruri. L-au întrebat ce s-ar întâmpla dacă toţi ciclovenii ar proceda la fel şi dacă e normal ca ei să urmeze exemplul celui dintâi gospodar al comunei.

Lucrurile nu se opresc aici, primarul Gheorghe Percea s-a ales cu o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa. Viceprimarul Mircea Golu sesizează faptul că Percea foloseşte autoturismul primăriei, o Dacia Duster, în folosul său şi nu al instituţiei,  după programul de lucru, dovadă fiind faptul că o ţine parcată în faţa casei sale.

Citește continuarea pe argument-cs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.