Prima victimă a gerului. Bărbat găsit mort pe stradă. Nu este vorba despre un om al străzii

306

Un bătrân de 66 de ani din Slatina a fost găsit mort, înghețat, marți dimineață, într-o parcare de pe platforma industrială din oraș.

Victima locuia în apropierea cartierului Steaua, unde se află parcarea în care a fost găsit, dar nu lucra la compania care activează acolo. Soţia bărbatului le-a declarat poliţiştilor că nu ştie de ce a plecat de acasă sau ce căuta în acea zonă a oraşului. Ea spune că l-a văzut ultima dată, luni dimineaţa, la ora 8.00, înainte ca femeia să plece la serviciu, iar când s-a întors acasă la ora 17.00, nu mai era, scrie realitateadeolt.net.

„În această dimineaţă la ora 6.13, IPJ Olt a fost sesizat prin 112, despre faptul că într-o parcare din municipiul Slatina se află o persoană care ar fi decedată. Echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Slatina s-a deplasat la faţa locului, iar din primele verificări, poliţiştii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 66 de ani, din Slatina, care ar fi plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei de ieri şi nu ar fi revenit, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili condițiile în care a dispărut bărbatul de acasă și cum a murit.

sursa – libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.