Prețurile apartamentelor au urcat semnificativ la finalul verii. Ce orașe conduc în topul scumpirilor

76
Prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi disponibile la vânzare în ultima lună de vară s-au majorat în toate marile orașe, arată o analiză Imobiliare.ro. Această tendință poate fi pusă în legătură cu așteptarea că, în mod tradițional, luna septembrie aduce o „revigorare” a activității de tranzacționare pe piața rezidențială, atât pe segmentul închirierilor, cât și pe cel al vânzărilor, explică realizatorii analizei.
Potrivit sursei citate, valoarea medie de listare pentru un apartament, nous au vechi, a crescut cu 1,2%, de la 1.249 de euro pe metru pătrat util, la finele lunii iulie, la 1.264 de euro pe metru pătrat, la finele lui august. Cu un avans general de 2,6% față de iulie, Bucureștiul se situează pe locul al doilea în clasamentul creșterilor de preț din marile orașe, pretențiile vânzătorilor din Capitală situându-se la o medie de 1.352 de euro pe metru pătrat util (în creștere de la 1.318 euro pe metru pătrat).
Iașiul este orașul în care prețurile au crescut cel mai mult pentru un metru pătrat de apartament, respective un avans de 3,6%, de la 1.037 la 1.074 de euro pe metru pătrat util. Și în acest caz, apartamentele vechi s-au apreciat cel mai mai puțin, anume cu 2%, de la 1.018 la 1.038 de euro pe metru pătrat. Locuințele nou-construite, pe de altă parte, s-au scumpit cu 5% în ultima lună, ajungând la o valoare medie de 1.107 euro pe metru pătrat (față de 1.054 de euro pe metru pătrat).
În Timișoara, proprietarii de apartamente și-au majorat pretențiile cu 1,5% în luna august, de la 1.226 la 1.244 de euro pe metru pătrat util. Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,2% în perioada analizată, de la 1.231 la 1.246 de euro pe metru pătrat util. Creșterea consemnată în cazul noilor ansambluri rezidențiale s-a cifrat, însă, la 2%, unitățile locative din cadrul acestora ajungând la o valoare medie de 1.236 de euro pe metru pătrat (față de 1.212 euro pe metru pătrat luna trecută).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.