Prețul unui medicament esențial a crescut cu 400%. Apare pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

177

Un director din industria farmaceutică şi-a apărat decizia de a creşte preţul unui antibiotic la 2.000 de dolari un flacon, argumentând că „este o necesitate morală să se vândă medicamentul la cel mai mare preţ”, scrie Financial Times.

Nostrum Laboratories, un producător mic de produse farmaceutice din Missouri, SUA, a mărit de mai mult de patru ori preţul antibioticului nitrofurantoină de la 474,75 dolari la 2.392 de dolari.

Nitrofurantoina este un antibiotic folosit la tratarea infecţiilor, care este folosit din 1953 şi apare pe lista medicamentelor esenţiale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Acesta poate fi sub formă de comprimate sau în formă lichidă.

În cadrul unui interviu, directorul executiv al Nostrum Laboratories, Nirmal Mulye, spune că preţul este „potrivit dinamicii pieţei”, adăugând că susţine că „este o necestate morală să faci bani atunci când poţi, să vinzi produsul la cel mai mare preţ”.

Creşterea preţului a fost un răspuns la o majorare a celor de la Casper Pharma, care produce o versiune proprie a medicamentului şi care se numeşte Furadantin. Casper a mărit preţul antibioticului cu 182% între 2015 şi 2018.

Casper nu a a răspuns pentru comentarii. Mulye a comparat decizia de majorare a preţului cu situaţia în care un dealer de artă vinde un tablou pentru jumătate de milion de dolari, adăugând că este în acest business pentru a face bani.

sursa – zf.ro

1 COMENTARIU

  1. Escroci din companiile farmaceutice , de aceea nu accepta bicarbonato di sodio, medicamentul Marelui oncolog Tullio Simoncini pentru ca nu pot vinde otrava
    La preturi exorbitante ( chimioterapia ).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.