Preţul apartamentelor s-a scumpit în iulie în aproape toate oraşele mari. Care este situația în Timișoara

84

În iulie, preţurile apartamentelor s-au majorat atât pe plan naţional, cât şi în câteva centre regionale importante, în frunte cu Bucureştiul, suma medie solicitată la nivel de ţară crescând cu 2,7%, de la 1.216 euro pe metru pătrat util în iunie, la 1.249 de euro pe metru pătrat.

Valoarea actuală este cu doar 3,1% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 1.212 euro pe metru pătrat util. Deşi majorări de preţ au fost consemnate şi pe segmentul locuinţelor vechi, cele mai semnificative scumpiri au avut loc pe segmentul celor nou-construite.

Timişoara este, alături de Braşov, al doilea centru regional în care suma medie solicitată pentru un apartament a fost mai mică în iulie faţă de iunie. În cazul de faţă, scăderea a fost destul de semnificativă: -1%, de la 1.239 la 1.226 de euro pe metru pătrat util. În acest context, nivelul actual de preţ este cu doar 2,2% mai mare decât cel valabil în urmă cu un an, respectiv 1.200 de euro pe metru pătrat. Scăderi de preţ au fost consemnate luna trecută atât pe segmentul apartamentelor vechi (-1%, de la 1.244 la 1.231 de euro pe metru pătrat), cât şi pe cel al locuinţelor noi (-0,7%, de la 1.220 la 1.212 euro pe metru pătrat).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.