19.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Preoții unei biserici din Banat, infectați cu Covid. Toate slujbele au fost amânate

Slujbele religioase la Biserica Ortodoxă din Giroc au fost suspendate, după ce ambii preoți ai parohiei au fost diagnosticați cu COVID-19.

Acolo, vor mai fi oficiate slujbe doar de Anul Nou și de Bobotează, în acest sens, fiind delegat un preot de la o parohie din Timișoara, care locuiește în comuna timișeană, a declarat vicarul eparhial, Ionel Popescu.

“Unul dintre părinți a participat la o slujbă de spovedanie și de împărtășanie la o familie care nu s-a putut deplasa la biserică și acolo a contractat acest virus. Părintele coleg al dânsului s-a testat și a ieșit și el pozitiv. Ambii părinți au intrat în izolare, sub supraveghere permanentă și slujbele au fost întrerupte  la biserica din Giroc. Se va oficia slujba din ziua de anul nou, de Sfântul Vasile, de către un alt părinte. De asemenea, se va oficia și slujba de Bobotează. Alte slujbe nu vor fi oficiate momentan în biserica de la Giroc”, spune vicarul eparhial Ionel Popescu.

Vicarul Ionel Popescu a mai precizat că sfințirea caselor din Giroc, de Bobotează, se suspendă, urmând ca activitatea să fie derulată după ce preoții vor ieși din izolare.

În privința enoriașilor, reprezentatii Mitropoliei au declarat că aceștia nu sunt considerați contact pentru că slujbele de Crăciun au fost ținute în aer liber, cu distanțare fizică.

Sursa: www.radiotimisoara.ro

Alte subiecte :

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Încă o veste bună pentru transportul școlar verde din județ

După ce, la începutul săptămânii, s-a semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice prin PNRR, Consiliul Județean Timiș a...

Citește și :