Premierul României a ajuns în Timișoara. Prima oprire, șantierul de la Aeroport VIDEO

102

Premierul României, Florin Cîțu, a ajuns, joi după-masă, în Timișoara. Prima vizită a făcut-o imediat după ce a coborât din avion, chiar pe Aeroportul Internațional ”Traian Vuia”. A vrut să vadă noul terminal de sosiri, curse externe.

Valoarea investiției de la Aeroportul Timișoara este de 30 de milioane de lei. Execuția lucrărilor de construire a început în data de 4 februarie 2019, iar recepția la terminarea lucrărilor de construire s-a realizat în data de 11 martie 2021. Se estimează că în această lună terminalul va fi complet funcțional.

A doua oprire a premierului va fi la Centrul de Conferințe a Universității Politehnica Timișoara, unde se va întâlni cu reprezentanții mediului academic și de afaceri. Cîțu va ajunge și la Consiliul Județean Timiș, unde va susține și o conferință de presă, la ora 18:00. Vizita oficialului în Timișoara vine în contextul în care PNL se pregătește de alegeri interne, iar în cursă s-a înscris actualul premier și Ludovic Orban. Cel din urmă a fost și el în orașul de pe Bega, sâmbătă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.