Povestea unui urmărit general, ajuns la frontiera Cenad

215

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Cenad au depistat un cărășan care era dat în urmărire generală pentru uz de fals.

Georgel P., în vârstă de 34 de ani, domiciliat pe raza judeţului Caraș-Severin s-a prezentat ieri seară la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, călătorind pe jos și susținând că vine din Italia.

Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării din data 10.01.2018. Acesta era căutat pentru a-și executa pedeapsa cu închisoarea de 1 an și o lună, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. Bărbatul a declarat că a venit din Italia cu intenția de a se preda autorităților.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului, acesta fiind predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPTF Timișoara, Inspector principal de poliţie Petre-Ionuţ Nicola.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.