Povestea impresionantă a medicului român, voluntar în Irak! Cum i-a marcat viața această experiență

89

Un medic rezident clujean, în vârstă de 27 de ani, a fost voluntar timp de trei săptămâni într-un spital din Irak, unde a tratat refugiaţii din Mossul, răniţi de gloanţe sau explozii. Experienţa l-a marcat şi l-a făcut să îşi schimbe percepţia asupra vieţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Andrei Abrudan a absolvit în 2015 Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca iar în prezent este medic rezident în anul III, specializarea chirurgie generală, la Spitalul Municipal „Clujana”. Face gărzi pe timp de zi, şi câte 7 pe lună, iar în timpul programului a luat parte şi a efectuat diverse intervenţii chirurgicale, legate de patologia abdominală – apendicite, colecist, patologie oncologică, dar şi de tiroidă.

A fost o tranziţie de pe băncile universităţii, unde înveţi multă teorie, direct în practică, unde, la început, eşti mai stângaci, dar te adaptezi, iar evoluţia este bună”, a povestit Andrei Abrudan, corespondentului MEDIAFAX.

Acesta a prins, încă din liceu, de la tatăl său, medic veterinar care lucrează cu un ONG, gustul pentru voluntariat, astfel că anul trecut a plecat în Irak, pentru a trata refugiaţi din oraşul Mossul, unde a stat trei săptămâni.

„Sunt membru al Asociaţiei Medicilor Creştini din România, iar membrii acesteia derulează acţiuni de voluntariat în mediul rural. Anul trecut, o prietenă a fost într-o tabără de refugiaţi în Grecia iar aceasta m-a îndrumat spre o organizaţie medicală ADRA Kurdistan, care lucrează împreună cu asociaţia Adventist Help, şi am completat o aplicaţie. Aveam de optat între Grecia şi Irak şi am ales Irak-ul. Nu le-am spus părinţilor ce vreau să fac decât cu o lună înainte. Eliberarea oraşului Mossul a avut loc în iulie 2017 şi eu în 4 septembrie 2017 am fost în Irak. Mi-am plătit biletul de avion, iar acolo mi s-a asigurat cazare şi masă, a spus Abrudan.

Medicul clujean a lucrat într-un spital al celor două asociaţii construit pentru refugaţi la periferia oraşului Mossul, în special pentru cei din partea de vest, distrusă în timpul războiului.

Spitalul avea containere, unitate de primiri urgenţe şi cabinete. Am fost pe partea de primiri urgenţe şi am lucrat pe departamentul de chirugie, eu fiind primul medic din Europa de Est care a tratat acolo refugiaţi. Erau puţini medici, pentru că majoritatea refuză să meargă în Irak. Am lucrat în Mossul cu medici din SUA, Elveţia, Australia, Marea Britanie, Olanda, iar după mine au mai venit medici din Polonia, a povestit Andrei Abrudan.

Acesta a avut liber o singură zi pe săptămână. În rest, a lucrat în spital de dimineaţa până după-amiază la ora 17, după care făcea naveta câteva ore în oraşul Erbil din Kurdistanul irakian, unde era cazat.

Am avut parte în Irak de cazuri cu care nu te întâlneşti deloc acasă. Am tratat arsuri după explozii, pacienţi împuşcaţi, cu diverse traumatisme şi fracturi după explozii, tumori cutanate. În unele cazuri am pus diagnostice diverse, inclusiv cancer, dar am efectuat şi mici intervenţii chirurgicale. Am scos gloanţe din pacienţi, am curăţat răni provocate de explozii cauzate de bombe, cu părţi metalice sau bucăţi de piatră, la nivelul coapsei sau toracelui. Am tratat şi copii. Pe zi, aveam în jur de 40 de pacienţi”, a menţionat Andrei Abrudan.

Acesta s-a ataşat în perioada petrecută în Irak de un tânăr de 18 ani din Mossul, Marwan, pentru care s-a luptat să nu i se taie piciorul după ce fusese rănit la gamba dreaptă în urma unei explozii de bombă.

sursa foto: gazetadecluj.ro

 sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ