Poveste din Timișoara cu doi copii și un cal în vreme de război! Foto-video

188

Lumea tot mai grăbită în care trăim parcă nu mai lasă loc și vreme pentru cei mici. Părinții agitați nu au timp de petrecut cu puștii dornici de a fla cât mai multe. Imaginea din abecedarele de acum mai multe decenii cu bunici sfătoși ce citesc din cărțile de povești prichindeilor, este din ce în ce mai perimată. Unde mai ai norocul să dai de un bunic ce știe o mulțime de povești?

Nici literatura pentru copii nu este prea bogată. Cunoștințele simple despre lume și viață sunt înlocuite de literatura de consum a benzilor desenate de categoria a treia. Iar filmele educative sunt înlocuite cu desene animate violente și cu personaje ce nu știu să vorbească, ci doar scot onomatopee într-o caricatură de limbă străină.

În astfel de vremuri, cu atât mai curajos este demersul unui tânăr publicist (ce nu este deloc la vârsta bunicilor înțelepți) ce crede că poate spune ceva nou copiilor.

Jurnalistul Ilie Sîrbu a pornit un program de educare a celor mici cu mai multă vreme în urmă. Parte a acestui program este și actuala carte de povești pentru copiii curioși. Pentru a fi deosebită de alte cărți cu zmei cu buzdugane și viteji ca Făt Frumos cel neînfricat cu paloș meșteșugit, ori cu mârțoage ce înfulecă jar ca pe lucernă, aici este vorba de o povestire cu iz istoric. Cine se apleacă atent asupra narațiunii poate desluși că este chiar povestea unor copii în timpul când orașul nostru era capitala unui vilayet otoman.

Cadrul istoric este cât se poate de real. Sunt relatate ultimele zile ale stăpânirii turcești în zona Banatului. Sunt și paloșe, sunt și buzdugane, dar ele sunt mânuite de soldați reali, nu de personaje de basm. Evident, și un cal de sânge nobil apare în poveste. Cei doi puști ce sunt personajele principale în carte, trec cu inocența copilăriei prin întâmplări reale cât și rod al imaginației. Foarte interesantă este plasarea într-o perioadă pe care chiar și istoriografia oficială o evită de parcă nu ar fi avut loc. Perioada turcească a Timișoarei este ascunsă sub preș chiar și de scriitori de lucrări serioase de parcă nu ar fi existat.

Este un perfect exemplu de a îmbina studiul istoriei cu povestirile atât de puține pentru cei mici. Totul este însoțit de ilustrații migălos realizate special de un grafician atent la detalii, dar ce nu uită că de fapt lucrarea este totuși o poveste.

Ilustrațiile lui Silviu Saftu pot oricând trăi și separat ca mici ilustrații istorice. Graficienii Emanuel Cernescu și Adrian Blaj, de asemenea, s-au întrecut pe sine pentru a realiza o mică bijuterie tipografică.

Profesorul Marcel Tolcea crede că o astfel de apelare la mijloacele basmului îmbinat cu istoria reală și, uneori crudă, poate revigora memoria colectivă a unei urbe. Întotdeauna va fi nevoie de mituri chiar dacă nu se mai știe dacă acestea sunt reale sau doar plăsmuirea unui visător ca Ilie Sârbu.

LĂSAȚI UN MESAJ